Companii

Roxana Maftei, galop cu brandurile Tei în T1/2018. Lanţul Farmacia Tei şi-a crescut afacerile cu 25%, iar Bebe Tei a avut un avans de 40%. „Vânzările au fost peste aşteptări, se vede creşterea brandului.“

Roxana Maftei, galop cu brandurile Tei în T1/2018....

Autor: Mirabela Tiron

10.05.2018, 00:07 1446

Lanţul de farmacii Tei şi magazinele Bebe Tei, con­tro­late de antreprenoarea Roxana Maftei, au finalizat pri­mul trimestru din acest an cu o cifră de afaceri totală de 168,7 mil. lei, în creştere cu două cifre faţă de perioada si­mi­­lară a anului trecut, potrivit calculelor ZF şi datelor companiei.

„În primul trimestru din acest an Farmacia Tei a avut o cifră de afaceri de 102,7 milioane de lei, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, iar Bebe Tei a avut o cifră de afaceri de 66 milioane de lei, în creştere cu 40% faţă de perioada similară a anului trecut“, a spus pentru ZF Roxana Maftei.

Toate magazinele au înregistrat vânzări mai mari cu o ci­fră, cuprinsă între 4% şi 5%, dar cea mai mare contri­bu­ţie în avansul afacerilor a avut-o extinderea lanţului prin deschiderile din septembrie anul trecut din centrul co­mercial Plaza din Bucureşti. Roxana Maftei a deschis în Plaza o farmacie Tei şi un magazin Bebe Tei, pe o supra­fa­ţă de 2.500 de metri pătraţi în total, în locul Debenhams, retai­lerul britanic de modă.

Antreprenoarea are în plan pentru acest an cel puţin do­uă deschideri noi, un magazin în sectorul 1 şi unul în Constanţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO