Companii

Rompetrol: Criza nu a ajuns inca la consumator, dar va ajunge

28.10.2008, 15:02 32

Vanzarile de produse petroliere au crescut pe piata locala in perioada septembrie-octombrie cu aproximativ 7-8%, valoare similara cu cea inregistrata in anii trecuti, efectele crizei nefiind inca vizibile in ceea ce priveste consumul de carburanti in Romania.

"Nu ne-au scazut vanzarile nici in septembrie si nici in octombrie din cauza crizei, ba dimpotriva. Am inregistrat un ritm de crestere de 7-8%, nivel similar cu cel de crestere al pietei, care este aproximativ egal cu cel inregistrat in ultimii ani. Criza nu a ajuns inca la consumator, dar va ajunge, iar momentul in care se va intampla acest lucru depinde doar de starea economiei, stare care nu arata foarte bine", a declarat Eric Kish, vicepresedintele pe retail al grupului petrolier Rompetrol.
El a spus ca nu se pot face estimari in ceea ce priveste evolutia pietei de anul viitor, motiv pentru care grupul va adopta pentru anul 2009 un buget conservator. "S&P a redus ratingul Romaniei, ceea ce se va vedea imediat in cresterea costului banilor. In ceea ce priveste marja noastra pe retail, aceasta se mentine in limitele normale datorita pe de o parte scaderii nevoii de capital de lucru ca urmare a scaderii barilului de petrol, dar si datorita concurentei din piata. Aprecierea dolarului fata de leu este o problema, dar am reusit sa ne mentinem cheltuielile financiare tocmai ca urmare a scaderii capitalului de lucru", explica reprezentantul Rompetrol.
Kish afirma ca in actualul context se va pune un accent sporit pe dezvoltarea serviciilor auxiliare vanzarilor de carburanti, obiectivul grupului fiind acela de a-si acoperi cheltuielile aferente distributiei de combustibili prin castigurile obtinute pe segmentul non-oil.
"Ideal ar fi ca in doi-trei ani sa reusim sa ne acoperim cheltuielile din segmentul de distributie de carburanti cu marja obtinuta din dezvoltarea serviciilor auxiliare".
In urma cu o luna, Rompetrol a lansat pe piata locala un proiect prin intermediul caruia urmareste fidelizarea marilor consumatori prin plasarea unui rezervor cu motorina chiar in incinta sediului respectivului client.
"Pana acum au fost instalate 20 de rezervoare de cate 9 metri cubi pentru companii precum Grand Taxi sau Ifantis, iar pana la sfarsitul anului credem ca vom ajunge la un numar de 50 astfel de unitati. La sfarsitul lui 2009, vom avea 200 de astfel de rezervoare, clientii venind din segmente diverse, cum ar fi industria alimentara, constructii sau transporturi", a declarat Vlad Postelnicu, coordonatorul acestui proiect numit Rompetrol Baze Interne.
Capacitatea rezervorului poate fi si de 20 de metri cubi, in prezent fiind instalate 120 de statii.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO