Companii

România nu are absolut nicio soluţie pentru a relansa consumul de energie, dar injectează 3 mld. euro pentru a-i sprijini pe verzi să facă investiţii pe care şi le permit oricum. Ironia? Panourile solare sunt mai ieftine ca niciodată, tehnologia este matură

Autor: Roxana Petrescu

05.04.2024, 10:00 10077

Cu un consum tot mai deprimat de energie electrică, România merge pe repede înainte să îi susţină, din nou, pe producătorii de energie verde cu o schemă de sprijin pe 15 ani de zile, când foarte mulţi spun că de fapt proiectele lor se susţin oricum Guvernul a aprobat ieri schema de Contracte pentru Diferenţă (CfD), dar nu pune pe masă nicio soluţie pentru a stimula consumul de energie şi pentru a accelera investiţiile în stocare Ironia este că în timp ce verzii primesc iar un sprijin substanţial, tehnologia în solare este mai ieftină ca niciodată Practic, schema va avea aceeaşi durată ca a certificatelor verzi, subvenţiile cu care România şi-a hrănit primul val de regenerabile, din perioada 2009-2014 Diferenţa majoră este că atunci tehnologia costa atât de mult încât proiectele nu erau rentabile Acum tehnologia este matură, iar alte proiecte, cum este cazul stocării, SMR nuclear sau hidrogen, bat pasul pe loc în lipsa fondurilor.

„Operaţionalizăm azi şi cea mai mare inves­tiţie pentru tranziţia energetică. Vorbim despre 3 miliarde de euro, sumă finanţată din fonduri europene. Este o schemă de ajutor de stat pentru creş­terea producţiei de energie din surse rege­nerabile: eolian, solar fotovoltaic, resurse hidro şi nucleare, hidrogen. Foarte impor­tant este că finanţăm şi tehnologia pentru stocarea energiei. Finalizarea acestor inves­ti­ţii va conduce la un preţ mai mic pe termen mediu şi lung şi o producţie mai mare de energie verde“, a precizat premierul Marcel Ciolacu înainte de şedinţa de guvern de ieri. În cadrul şedinţei, a fost adoptată hotărârea de guvern care stabileşte cadrul general de funcţionare a schemei de Contracte pentru Diferenţă (CfD).

Astfel, în câteva săptămâni, visul dez­vol­tatorilor de energie verde ar putea deveni realitate prin lansarea primelor licitaţii CfD, o altă schemă de sprijin pe care o pune statul la dispoziţia verzilor pentru ca aceştia să dea drumul la investiţii. Princi­pa­lul magnet pentru investitori legat de aceas­tă schemă este garantarea preţului la ener­gie pentru 15 ani. Negocierile vor începe de la 91 de euro/MWh pentru energia solară şi 93 de euro pentru energia eoliană, în con­textul în care preţul energiei spot se află pe o pantă descendentă. Un alt aspect foarte important legat de implementarea schemei este faptul că România va putea utiliza ba­nii din Fondul de Modernizare, 3 miliarde de euro, pentru a finanţa funcţionarea schemei pe timpul duratei sale de viaţă. Cu toate acestea, dacă banii nu vor ajunge, vor fi identificate alte surse, cel mai probabil facturile plătite de toţi consumatorii de energie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO