Companii

România a devenit a patra cea mai importantă piaţă pentru polonezii de la CCC cu 62 de magazine, 5% din total

Autor: Cristina Roşca

01.07.2019, 15:45 230

Retailerul polonez de încălţăminte CCC a ajuns la 62 de magazine în România la finalul lui 2018, de două ori mai multe decât în urmă cu patru ani ♦ În aceeaşi perioadă 2014-2018 compania şi-a majorat suprafaţa de vânzare de 2,5 ori, semn că a deschis puncte de vânzare mai mari.

Reţeaua de magazine CCC, controlată direct de polonezii cu acelaşi nume, a obţinut anul trecut o cifră de afaceri de 208 milioane de lei şi un profit de 40 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o marjă de aproape 20%, una dintre cele mai mari din moda românească.

Datele pe 2017 nu sunt disponibile dat fiind că firma Shoe Express care operează magazinele în prezent a preluat administrarea lor abia la finalul acelui an după ce grupul polonez a achiziţionat franciza din România de la Peeraj Group. Francizatul, grupul Peeraj, opera pe aceeaşi firmă întregul business, adică nu doar magazinele CCC, ci şi pe cele ale altor branduri de modă (aduse tot în franciză) pre­cum Swarowski, Pimkie şi Boggi. Cea mai mare parte a businessului era însă adusă de bran­dul polonez de încălţăminte care avea şi circa 50 de unităţi, mai bine de jumătate din total.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO