Companii

Retrospectiva de business a anului 2017– luna mai

Retrospectiva de business a anului 2017– luna mai

Autor: Dana Ciriperu

11.12.2017, 00:05 154

♦ Ziarul Financiar prezintă o retrospectivă lunară a anului de business 2017 ♦ Cele mai importante zece evenimente de business din fiecare lună, evenimente despre care ZF a scris în ediţia print, vor fi prezentate în această retrospectivă ♦ Luna mai a fost marcată de venirea pe bursă a Digi, simbol sub care sunt tranzacţionate acţiunile grupului RCS&RDS. A fost cea mai mare ofertă de vânzare din istoria bursei pentru o companie privată, un proces care a deschis calea listării şi pentru alte companii antreprenoriale, dar care deocamdată dă cu minus pentru investitorii din compania telecom. În retail, informaţiile privind intrarea Aldi au prins contur, iar Axxes Capital tatona vânzarea unui pachet de acţiuni din BitDefender, tranzacţie care s-a şi semnat la 1 decembrie şi care a evaluat compania construită de Florin şi Măriuca Talpeş la peste 600 mil. dolari.

 
 

1 mai

Ursus şi Timişoreana intră oficial în era Asahi: japonezii şi-au trimis primul sol în CA

 

Grupul Asahi din Ţara Soarelui Răsare trimite primul manager japonez în consiliul de Administraţie al Ursus Breweries, companie pe care a preluat-o oficial acum circa două luni într-o mutare regională. Grupul japonez a preluat cu 7,3 miliarde de euro activele SABMiller din Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia şi România. Ursus Breweries are trei fabrici şi peste 1.400 de angajaţi şi este local liderul pieţei de bere după cifra de afaceri.

 
 

4 mai

Dan Şucu se asociază cu Conarg şi vrea să investească în piaţa rezidenţială

 

Omul de afaceri Dan Şucu, proprietarul grupului Mobexpert, îşi pregăteşte intrarea pe piaţa imobiliară locală după ce anul trecut a pus bazele companiei DVD Residential Imobiliare SRL alături de constructorul Conarg din Piteşti

Potrivit unor date din piaţă, noua companie DVD Residential Imobiliare va realiza un proiect rezidenţial.

Planurile din primăvară au fost concretizate în a doua jumătate a anului când Dan Şucu a pornit proiectul Arcadia din zona 1Mai - Griviţa.

 
 

8 mai

În căutare de personal, Teraplast a ajuns să lucreze cu deţinuţi din închisoare

 

Dorel Goia, principalul acţionar al grupului Teraplast din Bistriţia, spune că deficitul mare de personal i-a determinat să ajungă să caute oameni şi în închisori. „Închisoarea nu ne acordă câţi deţinuţi ne-am dori, pentru că nu ne pot asigura paza formală a celor care lucrează la noi. Cei care lucrează în regim liber vin la serviciu ca orice om obişnuit, doar traversează strada, în vreme ce ceilalţi vin cu autobuzul. Odată, am folosit 40- 50 de deţinuţi la o construcţie.“

Migraţia de personal afectează din ce în ce mai puternic şi companiile din industria materialelor de construcţii, unde operează Teraplast, care produce profiluri din materiale plastice.

 
 

9 mai

Mişcare şoc pe piaţa de retail: Unul dintre cele mai mari grupuri germane de comerţ începe procesul de recrutare din România

 

Nemţii de la Aldi, un gigant cu 10.000 de magazine şi afaceri de 50 mld. euro anual, fac astfel primii paşi în comerţul alimentar local.

Discounterul intră pe o piaţă estimată la 20 de miliarde de euro şi dominată de zece jucători străini.

Discounterul german Aldi a început procesul de recrutare a echipei locale de management, acesta fiind un prim pas care marchează intenţia retailerului de a intra pe piaţa din România, afirmă mai multe surse din piaţă.

Totuşi, intrarea oficială ar putea avea loc peste 3-5 ani sau chiar mai târziu, afirmă aceleaşi surse din retail şi din piaţa de recrutare.

 
 

11 mai

Cea mai mare ofertă de vânzare din istoria bursei pentru o companie privată

 

Miercuri la ora 17:00 s-a încheiat cea mai mare vânzare de acţiuni a unei companii private din istoria Bursei de Valori Bucureşti, valoarea totală a subscrierilor de acţiuni Digi pe tranşa de re­tail fiind de 4,3 miliarde de lei (1 mld. euro), bani care au venit în bună parte de la sin­dicatul ban­car de inter-mediere, dar şi de la alte bănci din piaţă.

Pe 17 mai acţiunile Digi intrau la tranzacţionare şi încheiau atunci prima şedinţă cu un plus de 3% faţă de preţul din ofertă. În prezent însă, acţiunile Digi se află pe un trend de scădere şi niciunul dintre investitori, nici cei care au cumpărat la discount nu se mai află pe plus.

 
 

17 mai

PIB-ul pe trimestrul I creşte peste toate estimările: plus 5,7%

 

PIB-ul Ro­mâ­niei a crescut cu 5,7% în trimestrul I din 2017 faţă de acelaşi trimestru din 2016, potrivit Institutului Na­ţional de Statistică.

Această creş­tere economică este privită cu scep­ticism de spe­cialiştii din piaţă, care consideră că nu este o creştere eco­no­mică suste­nabilă şi că nu repre­zintă o creştere a calităţii economiei româneşti.

Au urmat alte două trimestre de creşteri peste aştep­tări, astfel că la nouă luni PIB-ul României are un avans de 7% faţă de 2016.

 
 

18 mai

Axxes Capital vrea să scoată la vânzare un pachet de acţiuni din BitDefender

 

Axxes Capital, unul dintre fondurile de investiţii de pe piaţa românească, se pregăteşte să scoată la vânzare un pachet de acţiuni deţinut la BitDefender, compania românească de IT specializată pe securitate cibernetică deţinută de familia Talpeş care în acest moment beneficiază de o expunere foarte mare pe piaţa internă şi internaţională ca urmare a atacurilor cibernetice.

Conform unor surse de pe piaţa financiară, Axxes Capital vrea să vândă 25% din BitDefender.

Tranzacţia s-a semnat chiar pe 1 decembrie, iar vânzarea unui pachet minoritar de acţiuni către fondul de investiţii Vitruvian a evaluat compania antreprenorială la peste 600 de milioane de dolari. 

 
 

23 mai

Fraţii Pavăl de la Dedeman sunt la o semnătură de preluarea birourilor AFI Park

 

Dragoş Pavăl, an­treprenorul care con­trolează reţeaua de bricolaj Dedeman, cel mai mare business românesc, ar putea semna cu israelienii de la Africa Israel acordul pentru achiziţia clădirilor de birouri AFI Park 1-5 de lângă mallul AFI Palace Cotroceni pentru aproape 164 mil. euro, în cea mai mare tranzacţie realizată vreodată pe piaţa românească de birouri, potrivit unor date din piaţă.

Tranzacţia nu s-a finalizat însă, iar negocierile avansate dintre Dedeman şi acţionarii AFI au căzut.

 
 

29 mai

Unul dintre mogulii imobiliari ai Capitalei a cumpărat jumătate din compania Aviaţia Utilitară

 

Unul dintre cei mai mari proprietari de spaţii comerciale din Capitală, compania Practic Bucureşti, al cărei principal acţionar este omul de afaceri Radu Dimofte, a cumpărat un pachet de 49% din Aviaţia Utilitară pentru circa 4,7 milioane lei.

Sorin Avramescu, acţionar până de curând cu o participaţie de 99,8% la  Aviaţia Utilitară (AVUT), compania al cărei obiect de activitate constă în transporturi aeriene de marfă, dar fără un web site funcţional, a vândut toată participaţia către sora sa Daniela Gărdean şi către Practic SA. Conform raportărilor de pe site-ul BVB, valoarea tranzacţiei este de 8,3 milioane lei.

 
 

31 mai

Avuţia netă a unui român a ajuns la peste 11.000 de euro

 

Fiecare român are în medie o avuţie netă de aproximativ 11.000 de euro, de peste zece ori mai mică decât un european din zona euro, în timp ce datoria pe persoană ajunge în România la circa 1.400 de euro, potrivit datelor BNR din Raportul asupra stabilităţii financiare 2017. Avuţia netă a crescut în perioada septembrie 2015-septembrie 2016 cu 9%, până la peste 1.000 miliarde de lei (circa 220 miliarde euro). 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO