Companii

Retrospectiva de business a anului 2017 - luna februarie

Autor: Dana Ciriperu

06.12.2017, 00:07 321

Ziarul Financiar prezintă o retrospectivă lunară a anului de business 2017 ♦ Cele mai importante zece evenimente de business din fiecare lună, evenimente despre care ZF a scris în ediţia print, vor fi prezentate în această retrospectivă ♦ Luna februarie anunţa începutul sfârşitului pentru guvernul Grindeanu, pus faţă în faţă cu cele mai ample proteste din România ultimilor ani, în timp ce în business fenomenul insolvenţelor făcea noi victime: Arelco Power în energie şi Romcab Târgu-Mureş, una dintre cele mai mari zece companii antreprenoriale ♦ De notat şi declaraţia guvernatorului BNR Mugur Isărescu din 10 februarie: „Orice fluctuaţie mică de curs stârneşte emoţii mari. Vă spuneam cu altă ocazie că noi nu ne ocupăm de mişcări de curs de sub 5%“.

 
 

1 februarie

Creşterile de salarii şi de pensii lasă în consum peste 7 miliarde de lei în 2017

Creşterea salariului minim pe eco­no­mie, majorările salariale din sectorul pu­blic, mărirea pensiilor şi a burselor pen­tru studenţi vor aduce în plus în con­sum peste 7,2 mld. lei anul acesta,  potrivit esti­mă­rilor Consiliului Fiscal şi ale ZF. Doar majorarea salariului mi­nim va aduce peste 2 mld. de lei în plus în econo­mie anul acesta. Măsurile de creş­teri de salarii şi de pensii vor spori con­sumul anul acesta, însă „bună­starea“ apa­rentă va fi eliminată de reducerea in­vestiţiilor pu­blice, spun specialiştii.

Ieri, INS a confirmat creşterea eco­no­­mică de 8,8% din trimestrul al treilea şi a arătat că avansul PIB-ului de 7% în pri­­­mele nouă luni s-a datorat în primul rând consumului.

„Avansul s-a datorat în prin­­cipal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei vo­lum s-a majorat cu 9,7% contribuind cu +6,1% la creşterea PIB, şi formării bru­te de capital fix, cu o contribuţie de +0,8%, con­secinţă a creşterii cu 3,8% a volu­mu­lui său“, arăta ieri INS într-un comunicat.

 

2 februarie

Strada sau guvernul Dragnea/Grindeanu

Peste 100.000 de oameni protestau în faţa guvernului nemulţumiţi de adop­ta­rea ordonanţei de urgenţă privind mo­difi­carea codurilor penale care reîn­ca­drează fapta abuzului în serviciu. Era a doua seară în care mii de oameni din marile oraşe au ieşit în stradă ca urmare a deciziei guvernului. Guvernul Grin­deanu a căzut în 21 iunie, în urma unei moţiuni de cenzură depusă de propriul partid, iar noul premier a fost desemnat Mihai Tudose. După câteva luni mai liniştite, măsurile fiscale ale guvernului Tudose scot din nou în stradă zeci de mii de oameni în marile oraşe ale României.

 

7 februarie

Preţul apartamentelor ajunge la maximul ultimilor şase ani şi jumătate

Preţul mediu al unui apartament vechi cu trei camere din Bucureşti a cres­cut cu 2.450 de euro sau 3,14%, de la 77.950 de euro în ianuarie 2016 la 80.400 de euro în ianuarie 2017, după cum arată in­dexul imobiliar al ZF realizat în cola­bo­­rare cu firma de consultanţă imobilia­ră Cold­well Banker, pe baza ofertelor din Anun­ţul telefonic. Un nivel de peste 80.000 de euro nu a mai fost atins din vara anu­lui 2011, semn că economia în creş­te­re aduce şi scumpiri ale imo­bile­lor. Ten­din­ţa de creştere a continuat şi în lunile ur­mătoare, iar piaţa rezidenţială din ma­rile oraşe a fost împânzită de şantiere pentru sute de noi locuinţe.

 

9 februarie

Lanţurile Hilton şi AccorHotels îşi pun siglele pe şase hoteluri în acest an

Şase hoteluri vor fi deschise în acest an sub branduri internaţionale, cel mai activ ju­cător fiind lanţul american Hilton, care şi-a asigurat patru din cele şase inau­gu­rări din 2017, arată o analiză a ZF făcută pe ba­za da­te­lor fur­ni­zate de compania de con­sul­tanţă în do­meniul ospitalităţii Fivestar Hos­pitality. Hampton by Hilton la Iaşi, Hilton Garden Inn în Bucureşti, DoubleTree by Hilton în Plo­ieşti şi Cluj, ibis Styles în Arad şi Mer­cure în Bucu­reşti sunt cele şase hote­luri des­chise în acest an. Investiţiile totale în aceste hote­luri ajung la 40-50 mil. euro şi sunt făcute în marea lor majo­ritate de an­tre­prenori locali, conform calculelor ZF.

 

10 februarie

Guvernatorul BNR: Nu este deloc spaţiu pentru aprecierea leului în perioada următoare

Întărirea leului în raport cu principalele valute este improbabilă în perioada următoare, dacă nu chiar imposibilă, a afirmat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, în cadrul conferinţei de prezentare a raportului asupra inflaţiei. „Vă reamintesc că de la 4,44 lei pentru un euro la 4,54 lei pentru un euro sunt 10 bani. Adică mai puţin de 3%. Vă spuneam cu altă ocazie că noi nu ne ocupăm de mişcări de curs de sub 5%. Cu toate acestea, constatarea noas­tră este că orice fluctuaţie mică stârneşte emoţii mari. În următoarea perioadă nu prea este spaţiu de apreciere a leului, aceasta ca să nu spun că nu este deloc“, a afirmat Mugur Isărescu.

Ieri, 5 decembrie, un euro era cotat la 4,63 de lei, iar comparativ cu nivelul de la începutul anului leul înregistrează o depreciere de aproape 3%.

 

13 februarie

Surpriză pe piaţa de capital: Romcab Târgu-Mureş îşi cere insolvenţa tocmai când voia să vândă bonduri de 200 mil. euro

Producătorul de cabluri cu fibră op­ti­că Romcab Târgu-Mureş, listat pe Bur­­­sa de Valori Bucureşti cu simbolul MCAB, ca­re intenţiona să vândă obli­ga­ţiuni de 200 de milioane de euro pe pieţele externe, şi-a cerut singură in­sol­venţa, potrivit do­sa­­rului depus vineri 10 februarie la Tri­bu­nalul Mureş.

În dosar se arată că Romcab Târgu-Mu­reş, cu capitalizare bursieră de 40 mil. lei, invocă articolul 66 din Legea numărul 85/2014, care face referire la stabilirea unui administra­tor judiciar.

Romcab, una dintre cele mai mari zece companii antreprenoriale în 2015, a intrat în insolvenţă, iar acţiunile companiei sunt suspendate de la tran­zac­­ţ­io­nare din luna februarie.

 

16 februarie

Banca Transilvania a depăşit BRD-SocGen în topul celor mai mari bănci după active

Banca Transilvania (BT) a reuşit anul trecut să-şi majoreze veniturile operaţionale cu 2,5%, la 2,8 miliarde de lei, şi a raportat un profit net de 1,2 miliarde de lei, la jumătate faţă de nivelul record din 2015, când s-a înregistrat un câştig excepţional în urma preluării Volksbank.

Banca Transilvania a urcat pe locul doi în piaţă după active, depă­şind BRD-SocGen.

 

23 februarie

Indicele BET sparge pragul de 8.000 de puncte, cel mai mare nivel din ianuarie 2008

Indicele BET, care urmăreşte evo­lu­ţia celor mai lichide zece acţiuni la Bucu­reşti, a spart pragul de 8.000 de punc­te, evo­lu­ţie alimentată de creşterea sem­ni­fica­ti­vă a emitenţilor din sectorul energetic şi de utilităţi, alături de Banca Tran­silvania (TLV) şi Fondul Pro­prietatea (FP). De la fi­nalul lunii oc­tombrie însă, indicele BET a coborât din nou sub pragul de 8.000 de puncte, iar ieri era situat în jurul a 7.550 de puncte.

 

24 februarie

Orange a trecut de 5 milioane de abonaţi

Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a câştigat peste 200.000 de abonaţi, noi depăşind astfel pentru pri­ma oară pragul de 5 milioane de con­trac­te de abonament în 2016 - un record pen­tru piaţa locală de telefonie mobilă, con­form rezultatelor financiare publi­cate de companie. La nivelul întregului an 2016 Orange a avut venituri de 987 mil. euro, în creştere cu 4,2% faţă de anul anterior.

 

27 februarie

Telekom România începe un nou program de restructurare

Miroslav Majoros, CEO al Telekom Ro­­mânia, a anunţat că grupul va intra într-un proces de restructurare şi trans­for­ma­re care ar putea afecta câteva sute de an­gajaţi. Majoros a vorbit despre pla­nul de transformare a companiei, despre re­gân­direa proceselor de business şi a struc­turii organizaţionale „pentru a fi mai agili şi rapizi ca să facem faţă concurenţei“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO