Companii

Retragerea DHL din SUA nu afecteaza in niciun fel businessul local

13.11.2008, 16:05 36

DHL Romania, care a achizitionat in acest an compania locala Cargus intarindu-si astfel prezenta pe curieratul intern, va continua sa opereze pe piata locala chiar daca in contextul international actual actionarii companiei (Deutsche Post) au hotarat sa renunte la activitatea de curierat domestic din SUA. "Suntem lideri de piata in Europa si vom continua sa ne mentinem pozitia de lider de piata si in Romania", a spus Scott Price, CEO al DHL Express Europe. Potrivit reprezentantilor companiei, activitatea DHL Express din SUA va intrerupe furnizarea de servicii de curierat intern la 30 ianuarie 2009 si se va concentra doar asupra transporturilor internationale. DHL Romania a incheiat anul trecut cu afaceri de 28,4 mil. euro, in timp ce compania achizitionata - Cargus - a rulat 26 MIL. euro, potrivit Ministerului Finantelor.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO