Companii

Retele de laborator din Medicover, coordonate de la Bucuresti

09.10.2003, 00:00 23



Compania de servicii medicale Medicover are, din luna octombrie, o divizie internationala de servicii de laborator, ale carei operatiuni vor fi coordonate din Romania.



In noua divizie a companiei va fi inclusa reteaua de laboratoare din Romania (Medicover Rombel) si cea din Polonia (Nova-Medical Polska), achizitionata in luna iunie a acestui an.



Conform estimarilor managerilor companiei, noua retea de laboratoare va procesa patru milioane de teste pe an si va realiza o cifra de afaceri de 6 milioane de euro, ceea ce o va instala in pozitia de lider pe piata serviciilor de laborator din Europa Centrala si de Est.



Constituirea diviziei internationale de servicii de laborator a determinat o restructurare a activitatii si managementului Medicover Romania.



Astfel, de la 1 octombrie, activitatile de laborator se vor desfasura sub egida Medicover Rombel, in timp ce activitatea de servicii medicale pe baza de abonament va fi obiectul de activitate al companiei Medicover SRL.



Fostul director general al Medicover Romania, Dan Lazarescu va ocupa functia de director general al diviziei internationale de servicii de laborator, iar Gabriel Ionescu, fost sef al reprezentantei din Romania a concernului american de produse chimice Monsanto va fi director general al Medicover SRL.



Directorul noii divizii internationale a Medicover, Dan Lazarescu (foto), a declarat ca separarea activitatilor companiei va duce la o extindere a infrastructurii pe segmentul de servicii medicale si la un acces sporit la acestea, iar pe segmentul de laborator va insemna introducerea in oferta companiei a multor categorii de teste, un alt raport cost-eficienta, preturi competitive si accesibile pentru marea majoritate al populatiei.



Lazarescu a reamintit ca Medicover este cel mai mare furnizor de servicii de laborator pentru Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.



"Noua divizie internationala a Medicover este un exemplu tangibil de export al know-how-ului romanesc", a apreciat Frederik Ragmark, directorul general al Medicover International.



Medicover este o companie internationala de servicii medicale, listata la Bursa din Stockholm, a carei retea cuprinde peste 30 de centre medicale si peste 100 000 de abonati.



Reteaua Medicover include Polonia, Ungaria, Romania, Estonia si Republica Ceha.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO