Companii

Reţeaua privată de sănătate Gral a încheiat anul trecut cu afaceri de 20,5 milioane de euro

Reţeaua privată de sănătate Gral Medical, controlată de antreprenorul român Robert Şerban, a finalizat anul trecut cu venituri de 20,5 milioane de euro, în creştere cu 5% faţă de anul anterior, potrivit oficialilor companiei.

„Pentru anul 2017 compania are noi proiecte de investiţii de 5 milioane de euro. În prezent Spitalul OncoFort a ajuns la 90 de paturi şi dorim să mărim în continuare capacitatea la 120 de paturi pentru următoarea perioadă prin deschiderea de secţii noi specializate de tratament oncologic. Investitiţiile nu se rezumă doar în Capitală, avem deja preconizate două investiţii mari, două centre de diagnostic cu spitalizare de zi, investiţii de tip greenfield, în două oraşe reşedinţă de judeţ din sudul ţării. În paralel se vor mai deschide clinici şi centre de recoltare în mai multe oraşe din provincie“, a spus Robert Şerban, proprietarul reţelei. El a precizat că strategia de dezvoltare prevede noi deschideri şi nu preluări ale altor jucători.

„Pentru anul acesta am bugetat venituri de 25 milioane euro, creştere ce va fi susţinute de cele mai noi secţii oncologice deschise în Capitală, de creşterea preconizată pe analize de laborator şi pe segmentul corporate prin lansarea unui abonament de sănătate orientat către prevenţie.“

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.