LIVE: ZF INVESTIŢI ÎN ROMÂNIA: Cum evoluează cererea pentru servicii de arhitectură şi design interior? Care sunt principalele trenduri din piaţă?
Retail&Agrobusiness

ZF Agribusiness 2021. Anul producţiilor istorice Cosmin Moldovan, Preşedinte Consiliul de Administraţie, Moldovan Carmangerie: S-a schimbat balanţa: mâna de lucru în România aproape că nu mai există şi avem nevoie de tehnologizări şi automatizări în sectorul agro-industrial

În sectorul agro-industrial, lucrurile s-au schimbat odată cu trecerea timpului, ceea ce se vede, după cum spune Cosmin Moldovan, Preşedintele Consiliului de Administraţie, în cadrul Moldovan Carmangerie, în lipsa forţei de muncă din acest sector şi în nevoia de tehnologizare şi automatizare.

Astfel, dată fiind situaţia, între România şi ţările din Occident se văd diferenţe în sectorul agro-industrial, mai ales din perspectiva capacităţilor de producţie.

„Modelele din Occident sunt fabrici foarte mari, cu depozite logistice foarte mari şi sunt mult mai nişate – fac o gamă sortimentală mult mai restrânsă şi fac capacităţi mari de producţie. Sigur, contează şi tehnologizarea. În 2006, când am făcut proiectul şi am achiziţionat liniile tehnologice, furnizorii recomandau ca ele să fie mai simple, pentru că mâna de lucru în România este mai ieftină. Acum s-a schimbat balanţa: mâna de lucru în România aproape că nu mai există şi avem nevoie de tehnologizări şi automatizări în sectorul agro-industrial”, a spus Cosmin Moldovan, Preşedinte Consiliul de Administraţie, Moldovan Carmangerie, în cadrul conferinţei ZF Agribusiness 2021. Anul producţiilor istorice.

El este de părere că România se află într-un cerc vicios, întrucât exportă forţă de muncă calificată şi ieftină pe pieţele europene, iar apoi, produsul finit vine înapoi în ţară.

Acesta susţine că ar fi nevoie de un sprijin, în acest sens, pentru a se accesa proiecte pe fonduri europene şi pentru a se dezvolta capacităţi mari de producţie în interiorul ţării.

 
 
 
 
Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.