Retail&Agrobusiness

VIDEO ZF Live. Andreea Micu, Avincis: Se anunţă un an bun pentru producătorii de vin, deşi seceta din timpul verii ne-a dat ceva emoţii

Autor: Roxana Rosu

15.09.2015, 15:00 815
Anul 2015 se anunţă un an bun pentru producătorii de vin, deşi seceta din timpul verii a dat ceva emoţii proprietarilor de podgorii, care s-au temut să nu se repete experienţa din 2014, când lipsa ploilor şi apoi grindina au distrus mare parte din recoltă, a spus la ZF Live Andreea Micu, care deţine îm­pre­ună cu părinţii, Valeriu şi Cristiana Stoica, podgoria Avincis din zona Drăgăşani.
 
„Avem 40 de hectare plantate şi o recoltă ideală ne asigură 150.000 de sticle de vin. Anul acesta am avut un pic emoţii cu seceta, dar ploile au venit la timp şi cred că vom ajunge la circa 120.000 de sticle. Anul trecut a fost foarte prost, secetos, şi am făcut doar jumătate din producţie, cam 70.000 de sticle.“
 
Andreea Micu este de profesie avocat, în tradiţia familiei, părinţii ei fiind fondatorii casei de avocatură Stoica & Asociaţii. „Îmi place foarte mult avo­catura, nu te poţi plictisi de ea. Mă ocup de arbitraje internaţionale, în construcţii, siderurgie, de mărci şi de concurenţă. Sunt avocat de litigii în primul rând şi uneori am dosare comune cu tata“.
 
Podgoria este o moştenire de familie, pe domeniul Vila Dobruşa din Drăgăşani, care a aparţinut străbunicilor. „Toţi banii din avocatură au intrat în această investiţie. Businessurile cu vin nu aduc profit aşa repede ca alte afaceri. E o afacere de familie, de suflet, şi o reinventare a unei afaceri de acum 100 de ani“.
 
În prezent, Andreea Micu se ocupă mai ales de promovare, urmând să preia în viitor şi alte aspecte ale businessului, coordonate de părinţii ei.
 
Pentru producătorii de vin, luna septembrie este una dintre etapele cheie ale afacerii, momentul în care se decide calendarul culesului, se evaluează calitatea strugurilor, soiurile şi se decid cupajele.
 
La Avincis, toate deciziile legate de recoltă şi producţie sunt luate de oenologul francez Ghislain Moritz, care colaborează deja cu podgoria de cinci ani.
 
„E o bătălie aprigă cu data ideală de cules a fiecărui strugure. Totul e decis de oenolog, el e în vie. Ne consultăm despre cupaje, cât lăsăm vinul la baricat, dar el decide în final. El se uită la bob şi decide în ce zi se culege. Se sortează soiurile, apoi alege direct strugurii care se păstrează şi care nu“.
 
Pentru culesul vilei, familia Stoica apelează la oameni din sat, plata pentru o zi de muncă ajungând şi la 100 de lei, în funcţie de ore. Deşi iniţial a fost dificil să convingă localnicii să vină la muncă, aceştia preferând să lucreze pământul propriu sau să nu lucreze deloc, lucrurile au devenit mai uşoare de-a lungul anilor, Avincis având acum la dispoziţie o echipă pe care se poate baza. „Se mai face un fotbal la sfârşitul zilei, se odihnesc şi mănâncă în vie, sunt momente frumoase“.
 
În opinia Andreei Micu, în ultimii 4-5 ani cea mai bună recoltă a fost în 2013, dar nici 2012 nu a fost un an rău. În premieră, crama are la vânzare în acest un vin negru de Drăgăşani, un sortiment local, produs din recolta din 2012. „Abia după trei ani vedem de fapt cum a fost recolta de atunci, dacă vinul a ieşit bun“.
 
În general, preţul de cramă porneşte de la 20 lei cu TVA pentru vinurile entry level şi ajunge la 40 de lei un vin alb premium şi 70 de lei unul roşu. Cupajul vedetă al podgoriei costă 100 de lei. Practic, mare parte din costurile producătorilor reprezintă ambalajul, care ajunge şi la 30-40% din preţ.
 
„Deocamdată nu ne scoatem investiţia la final de an. Afacerea nu se autosusţine. Continuăm să investim anual. Încasările acoperă cam 85% din cheltuieli. Ne apropiem de momentul când se va autosusţine. Este o investiţie pe termen lung, din pasiune“.
 
Din producţia anuală, circa 30.000 de sticle pleacă la export, majoritatea prin intermediul unui partener chinez. Alte câteva mii de sticle ajung în SUA, Belgia şi Germania, iar din primăvara va intra în circuit şi Anglia.
 
În ceea ce priveşte Franţa şi Italia, acestea sunt pieţe greu de atins de producătorii români. În schimb, SUA, deşi au la rândul lor o tradiţie puternică în domeniu, sunt mai deschise la nou şi pasionaţii de vin vor să încerce şi sortimente noi. „Am început cu soiuri clasice, dar acum încearcă şi cupaje mai deosebite“.
 
Andreea Micu spune că printre vinurile ei preferate se numără Ştirbei Crâmpoşie, Liliac Chardonnay şi  Rose Terra Romana, iar dintre cele roşii preferă Crama Oprişor, Liliac şi Corcova
 
Pe lângă producţia de vinuri, Avincis organizează şi degustări la cramă, care pot fi combinate cu o ofertă de cazare. Pe perioada verii, cele 14 camere disponibile au un grad de ocupare de 70-80% în weekend, preţul total fiind de circa 70 euro de persoană.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO