Retail&Agrobusiness

VIDEO. Raul Ciurtin, Prefera Foods: Statul trebuie să susţină producătorii români prin garanţii pentru creditele de investiţii. Producţia locală e cheia dezvoltării viitoare a României

Autor: Cristina Roşca

22.04.2020, 19:28 121

Câştigătorii acestei crize provocate de pandemia de Covid-19 ar putea fi produ­că­torii locali, care au nevoie însă de susţinerea sta­tului pentru a se dezvolta şi pentru a susţine la rândul lor econo­mia, crede antreprenorul Raul Ciurtin, fondatorul producătorului de conserve Prefera Foods.

„Un lucru curajos şi hotărât pe care ar trebui să îl facă statul român ar fi să sprijine – e momentul cel mai important să facă asta – jucătorii locali din producţie. Trebuie să producem mult mai mult în România.”

Antreprenorul mai spune că în această perioadă fără precent, statul român trebuie să înţeleagă că avem nevoie de investiţii în infrastructură, în sistemul medical şi în sectoarele vitale pentru economie şi populaţie. Aceste investiţii ar putea apoi genera creştere.

Deci, în opinia sa există doi piloni de dezvoltare: investiţiile statului şi producţia locală.

„Cred că singurul lucru evident pentru multă lume în această lună e că producătorii locali şi producţia locală sunt cheia dezvoltării şi sunt partenerii cei mai viabili şi pentru retaileri şi pentru consumatori.”

Antreprenorul Raul Ciurtin, unul dintre cei mai cunoscuţi antre­prenori din industria alimentară, este omul care a dus producătorul de lactate Albalact la afaceri de peste 100 mil. euro şi l-a vândut apoi gigantului francez Lactalis. El a creat ulterior Prefera Foods.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO