Retail&Agrobusiness

Un nou hipermarket în cartierul Militari din Capitală: Retailerul de jucării Jumbo merge lângă Kika si Hornbach în parcul comercial West Park Militari

Autor: Georgiana Mihalache

28.12.2017, 12:46 53860

Retailerul grec de jucării Jumbo, prezent pe piaţa românească din 2013 prin opt magazine în cele mai mari oraşe ale ţării, deschide un magazin de jucării în West Park Retail din cartierul Militari din Capitală, potrivit unui anunţ de pe platforma de recrutare ejobs.

„Deschidem un nou magazin Jumbo în zona West Park din cartierul Militari”, potrivit anunţului de pe ejobs.

Magazinul Jumbo este amplasat în locul unui fost magazin de electronice şi electrocasnice din West Park Retail Militari, unde mai sunt prezente şi centru comercial de tip outlet Fashion House Outlet Center, retailerul german de bricolaj Hornbach şi retailerul de mobilă şi decoraţiuni austriac Kika.

Astfel, Jumbo ajunge la trei magazine în Capitală, fiind deja prezenţi cu un hipermarket de jucării pe b-dul Theodor Pallady şi în Berceni, având câte un magazin şi în Timi­şoa­ra, Arad, Ploieşti, Piteşti, Constanţa şi Suceava. Retailerul grec continuă astfel strategia de extindere a businessului în România, anunţată deja într-un raport financiar al companiei anul acesta, în care se menţiona că vor să tripleze numărul de magazine pe piaţa românească în următorii cinci ani. Vânzările către cumpărătorii români au cel mai mare ritm de creştere dintre toate pieţele pe care Jumbo activează.

Magazinele Jumbo au suprafeţe de circa 7.000-10.000 de metri pătraţi şi pot ajunge chiar şi la 18.000 mp, mai mari decât un hipermarket alimentar.

Anul trecut, Jumbo a raportat afaceri de 268 de milioane de lei pe piaţa din România, în creştere cu 23% faţă de 2015, iar numărul de an­ga­jaţi a fost de 559, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

Printre acţionarii importanţi ai companiei se numără fondul de investiţii Fidelity Management, cu o participaţie de 9,59%, în timp ce fondul suveran al Norvegiei are 2,99% din companie, iar Vangurad Group deţine 2,01%

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO