Retail&Agrobusiness

Reacţia lui Mihai Anghel, exportatorul unei încărcături de grâu de circa 7 mil. euro în Egipt refuzată: „Sunt presiuni ca să coboare preţul”

Mihai Anghel, cel mai mare exportator român de cereale din agribusiness-ul local, acuză importatorii egipteni că „schimbă regulile jocului în timpul meciului”, după ce aceştia au refuzat să mai cumpere 63.000 de tone de grâu pe motiv că ar fi avut nivelul de infestare cu ciuperca fitoparazită „cornul secarei” peste limita admisă.

„Fac presiuni ca să coboare preţul. Până la urmă nu le-am mai dat marfa, am descărat vaporul şi o să încerc să vând în altă parte şi să îmi recuperez costurile. Este o încercare de a schimba regulilie jocului, după ce a începul meciul. Aveam un contract. Noi ne respectăm obligaţiile contractuale şi pretindem ca şi partenerul să le respecte. În cazul în care nu şi le respectă, nu avem decât să ne protejăm marfa, să ne protejăm proprietatea şi evetual să recuperăm eventualele pierderi pe care ni le-au cauzat parterenrii prin nerespectarea contactului. Încercăm să rezolvăm lucruile raţional. Ceva pur în totalitate nu există, numai Dumnezeu e. Ei vor 0 pur”, a spus proprietarul Ceareal Com Dolj.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a luat atitudinea în acest caz acuzând egiptenii că au refuzat marfa românească cu scopul de a mări presiunea asupra preţului mărfii deja contractate.

„Precizăm că, din punct de vedere calitativ, grâul românesc respectă toate condiţiile de calitate, nivelul de infestare cu ciuperca fitoparazită „cornul secarei” fiind sub 0,05%. În situaţia particulară a operatorului român, procentul de infestare cu ciuperca în cauză a fost de 0,0001%, deci de o mie de ori mai mic decât limita maximă admisă, care este de 0,1%. Considerăm că practicile importatorului egiptean nu au în vedere calitatea grâului, cât intenţia de a mări presiunea asupra preţului mărfii deja contractate, grâul românesc îndeplinind condiţiile de calitate solicitate pe piaţa cerealelor”, se arată în comunicatul MADR.

Antreprenorul Mihai Anghel este cel mai mare exportator român din agrobusiness, care deţine atât grupul Cerealcom Dolj, al cărui principal domeniu de activitate este comercializarea cerealelor, cât şi Domeniul Coroanei Segarcea.

Cerealcom Dolj a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de peste 762 mil. lei, înregistrând un profit de 3 mil. lei, rezultate obţinute cu ajutorul a circa 300 angajaţi, potrivit datelro publicate pe site-ul Ministerului Finanţe

 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.