Retail&Agrobusiness

Raluca Andreica, Patria Credit: 2020 a fost un an bun. Legumicultorii au dus-o mai bine ca urmare a pandemiei, deoarece au avut piaţă de desfacere pe fondul reducerii consumului din importuri. Iar noi am înregistrat creşteri de portofoliu şi de vânzări

Raluca Andreica, Patria Credit: 2020 a fost un an bun....

Autor: Florentina Niţu

04.03.2021, 13:06 102

Raluca Andreica, director general al Patria Credit IFN, instituţia financiară nebancară specializată în finanţarea agricultorilor şi a microîntreprinderilor, spune că din cei 2.700 de clienţi ai companiei în 2020, 90% din ei fac agricultură de subzistenţă şi sunt în continuă dezvoltare, astfel ca este un segment de creştere pentru companie, pe care îl vor finanţa mai mult, dar se vor uita şi către alte tipuri de businessuri din mediul rural.

„2020 a fost un an bun deopotrivă pentru legumicultură şi pentru finanţarea producătorilor locali. Legumicultorii au dus-o, paradoxal, mai bine ca urmare a pandemiei, deoarece au avut piaţă de desfacere pe fondul reducerii consumului din importuri. Iar noi am înregistrat creşteri de portofoliu şi de vânzări (de la un portofoliu de 16,6 milioane de euro la sfârşitul lui 2019 la 21,2 milioane de euro la sfârşitul anului 2020). Conform rezultatelor preliminare, în curs de auditare, profitul net a crescut cu 33% faţă de anul anterior, de la 841.000 de euro la 1,12 milioane de euro. Iar numărul creditelor pentru care s-au depus cereri de amânare la plata ratelor în baza OUG 37 a fost foarte mic: am înregistrat doar 74 de credite cu rate amânate şi doar 15 restante”, a spus Raluca Andreica, director general Patria Credit IFN.

Ea a spus că soluţiile alternative de finanţare sunt un răspuns bun pentru nevoia de capital într-o perioadă de criză, iar legumicultura ar putea deveni al doilea domeniu de creştere dupa cereale.

"Impactul social al microfinanţării se vede în dezvoltarea comunităţilor locale. Creditele nostre se adresează clienţilor mai greu bancarizabili. Avem un portofoliu de clienţi în care 90% fac agricultură mică sau au mici afaceri de până în 40-50.000 de euro anual şi sunt doar din zonele rurale. Finanţăm cu precădere fermieri ce au cu sub 50 de hectare şi în mare parte legumicultori", a mai spus Raluca Andreica.

Clientul Patria Credit IFN ia credit între 5.000 şi 25.000 de euro, pe care îi alocă pentru investiţii şi de cele mai multe ori, este la prima relaţie cu instituţia financiară, pentru că nu are documente contabile, garanţii sau acces la creditul bancar clasic.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO