Retail&Agrobusiness

Producătorul de hârtie Vrancart Adjud şi-a majorat vânzările cu 10%

Producătorul de hârtie Vrancart Adjud şi-a majorat...

Autor: Laurentiu Cotu

20.08.2014, 00:05 363
Producătorul de hârtie şi carton Vrancart Adjud, controlat de SIF Banat-Crişana (75%), a avut în primul semestru o cifră de afaceri de peste 96 mil. lei (21,6 mil. euro), în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
 
Totodată, profitul net înregistrat de Vrancart în prima parte a anului a fost de 8,2 mil. lei (peste 1,8 mil. euro), peste nivelul previzionat. Vrancart şi-a bugetat pentru anul în curs o cifră de afaceri de aproximativ 194 mil. lei (43 mil. euro), cu 5,5% mai mare decât cea realizată anul trecut (184 mil. lei).
 
„Factorii care au susţinut afacerea în prima jumătate a acestui an au fost, pe de o parte, creşterea veniturilor ca urmare a intensificării livrărilor, iar pe de altă parte instituirea unor pârghii de control care au dus la eficientizarea cheltuielilor. Astfel, am ajuns la o rentabilitate operaţională de 10,4%, faţă de 6,3% cât s-a înregistrat în perioada similară a anului trecut“, a declarat pentru ZF Transilvania Ionel Ciucioi, director general al Vrancart.
 
Compania are trei linii de afaceri distincte, care au bugete proprii, respectiv producţia de hârtie pentru carton ondulat, producţia de carton ondulat şi producţia de hârtie igienică. Anul trecut, circa 20% din cifra de afaceri a companiei au provenit din producţia de hârtie pentru carton, 26% din producţia de hârtie igienică, iar 51% din producţia de carton ondulat, potrivit raportului anual al Vrancart.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO