Retail&Agrobusiness

„Preţurile la cereale se prăbuşesc. Chiar şi producătorii performanţi pot ajunge pe minus“

Christian Pées, preşedintele organizaţiei europene de cooperative Cogeca şi şeful grupului francez Euralis

Christian Pées, preşedintele organizaţiei europene de cooperative Cogeca şi şeful grupului francez Euralis

Autor: Gabriel Razi

15.09.2014, 00:06 776
Fermierii din România şi din Uniunea Euro­peană sunt departe de era cotaţiilor record la ma­teriile prime agricole, iar contextul actual de piaţă indică scăderi suplimentare, ceea ce înseamnă că pro­du­că­torii pot avea pierderi financiare chiar dacă pro­duc­tivitatea lor este peste cea a pieţei, a avertizat ieri Christian Pées, preşedintele organizaţiei europene de cooperative Cogeca şi şeful grupului francez Euralis, o afacere de 1,5 miliarde de euro/an.
 
„Volatilitatea preţurilor îi loveşte cel mai mult pe fermieri. Evoluţia preţului cerealelor este cel mai bun exemplu. După trei ani de preţuri ridicate, preţurile materiilor prime agricole se prăbuşesc. Chiar şi agri­cul­torii cei mai performanţi, indiferent de tehni­ci­tatea lor, pot avea pierderi în acest an“, a spus el.
 
Şeful Cogeca, organizaţie care reuneşte cele mai mari cooperative agricole ale continentului, a adăugat că fermierii europeni nu au nicio protecţie în faţa volatilităţii preţurilor pentru că instrumentele de sus­ţinere financiară ale UE se limitează la plata sub­ven­ţiilor pe suprafaţă şi la derularea programelor de investiţii în timp ce fermierii americani sunt puşi la adăpst de volatilitate ca urmare a sistemului de inter­venţie aplicat de statul american.
 
„Toată lumea se aşteaptă la o schimbare pentru că volatilitatea poate fi limitată prin compensare atunci când preţurile sunt scăzute, dar făcând asta nu am face decât să rezolvăm problema ţărilor bogate şi ar fi catastrofal pentru ţările sărace“, a spus Pées, la evenimentul „Locul agriculturii româneşti în UE şi reprezentarea acesteia la Bruxelles“, organizată de Euralis în parteneriat cu Ziarul Financiar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO