Retail&Agrobusiness

Povestea unuia dintre cei mai cunoscuţi creatori de genţi şi pantofi din România: „Vuitton şi artizanii mei folosesc aceeaşi piele“

Dan Coma: „Facem şi produse de birotică, voiaj şi mai presus de toate suntem furnizori ai Casei Regale a României“

Dan Coma: „Facem şi produse de birotică, voiaj şi mai presus de toate suntem furnizori ai Casei Regale a României“

Autor: Roxana Petrescu

20.10.2016, 00:06 4323
Dan Coma creează de aproape 25 de ani pantofi şi genţi, businessul pe care îl conduce şi care îi poartă numele fiind unul dintre cele mai rezistente din domeniul de profil. Urmaş al unui veritabil lanţ de cizmari, Dan Coma realizează în propria casă, care este atelier, showroom şi muzeu, unele dintre cele mai râvnite perechi de pantofi din România. Tocmai această abordare, care-i permite clientului o perspectivă de 360 de grade asupra procesului de realizare a unui pantof, a asigurat anduranţa businessului lui Dan Coma într-o perioa­dă de profunde schimbări în materie de gusturi.
 
„Am o faşă de clienţi care iubesc luxul, caracterizată printr-o creş­tere foarte frumoasă. Am clienţi bărbaţi din ce în ce mai cocheţi, care deja erau sătui de uniformizarea cu care vine la pachet globalizarea. Oamenii cu un eu puternic sunt deja sătui de aceeaşi marfă. De aceea această tendinţă de manu­fac­tură este atât de atrăgătoare pentru un anumit segment. Este un produs care deodată devine personal. Problema este că la noi exista segmentul de marfă foarte scumpă sau invazia de chinezării, or, produsul meu umple tocmai acest gol“, spune Dan Coma, cel care din 1992 conduce business-ul care-i poartă numele. Parterul casei sale este plin de genţi şi pantofi, ai lui sau colecţionaţi, surse de inspiraţie, modele extravagante. 
 
„Eu nu am suferit foarte tare în anii de criză pentru că am fost pe această linie de echilibru. Noi facem doar câteva zeci de perechi de pantofi pe lună. Pantofii sunt produşi aici, în Bucureşti şi ies din mâinile unor specialişti în domeniul pie­lăriei. Am opt ast­fel de artizani în ate­lier, oameni care ştiu să facă un produs cap-coadă. Noi nu lucrăm in­dus­trializat. În medie, rea­lizarea unui pantof de da­mă durează circa 7-10 zile, iar a unuia de bărbat 14-30 de zile pentru că este un pro­ces mult mai complex.“ Dan Coma spune că materia primă este adusă de la târgurile de specialitate, de cele mai multe ori pie­lea folosită de casele cu renume inter­naţional fiind utilizată şi de artizanii din atelierul său. „Materia primă o aduc de la târgurile de specialitate. Aceeaşi pie­le pe care o folosesc Hermes sau Vuitton (Louis - n. red.) o folosesc şi cei opt arti­zani ai mei. Eu trag de o bucată de piele şi la capătul celălalt este designerul de la Chloé.“
 
Ştiu să aleg, folosesc materiale de calitate, unice, dar acest lucru implică şi anumite costuri. O pereche de pantofi porneşte de la 80 de euro în sus. Avem o flexibilitatea foarte mare.“
 
Potrivit acestuia, cea mai scumpă este pielea de crocodile.
 
„Un centrimetru pătrat ajunge să coste 20 de euro. De aceea o geantă costă peste 5.000 de euro. Fiecare bucată se foloseşte. Apoi vin combinaţiile cu dantela, cu cristalele, penele de cocoş sau perlele, cu inserţiile de fote vechi culese din România.“
 
Clienţii lui Dan Coma nu sunt într-un tipar de vârstă, aşa că există şi copii de 5 ani bine încălţaţi, dar şi veterani de 80. Cu toate acestea, de cele ai multe ori piesele ajung la „stăpâni“ străini.
 
„Majoritatea clienţilor sunt francezi, italieni, ambasadori, artişti, vedete, tineri antreprenori.“
 
Totodată, atelierul lui Dan Coma este şi furnizor al Casei Regale a României.
 
„Facem produse de birotică, voiaj şi mai presus de toate suntem furnizori ai Casei Regale a României. Am făcut cadouri pentru nunta lui Kate (Middleton, soţia Prinţului William al Marii Britanii - n.red.) sau pentru Regele Belgiei pentru că până la urmă acesta este menirea furnizorului.“
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO