Retail&Agrobusiness

INS: Valoarea producţiei ramurii agricole a crescut cu 2,5% în anul 2016

Indicele producţiei ramurii agricole în anul 2016 faţă de anul 2015 a fost 102,5% pe total, 105,3% la producţia vegetală şi 97,6% la producţia animală.

În ceea ce priveşte valoarea serviciilor agricole, aceasta este în general nesemnificativă, în anul 2016 contribuind cu numai 1,3% la valoarea producţiei ramurii agricole la nivel naţional.

În anul 2016, producţia vegetală a înregistrat creşteri cuprinse între 25,9%, în regiunea de dezvoltare Vest şi 1,0%, în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia şi scădere numai în regiunea de dezvoltare Nord-Est (3,8 %).

La producţia animală scăderile s-au situat între 10,0% în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov şi 1,3% în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia. Singura creştere s-a realizat în regiunea de dezvoltare Vest (0,2%).

Valoarea producţiei ramurii agricole a fost în anul 2016 de 69,349 miliarde de lei. Cele mai mari valori s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia, urmată de regiunile Sud-Est şi Nord-Est, iar cele mai mici în regiunile de dezvoltare Vest, Sud Vest Oltenia şi Centru. Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov are o importanţă nesemnificativă din punct de vedere agricol, precizează INS.

Structura valorii producţiei ramurii agricole în anul 2016 este asemănătoare cu cea din anul precedent. La producţia vegetală ponderea cea mai mare revine regiunilor de dezvoltare Sud-Muntenia (20,8%), Sud-Est (18,8%) şi Nord-Est (14,5%), iar la producţia animală revine regiunilor de dezvoltare Nord-Est (19,6%), Sud-Muntenia (15,9%) şi Nord-Vest (14,5%).

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.