Retail&Agrobusiness

Grupul Coca-Cola a investit 35 mil. euro în perioada 2020-2021 în România, în producţie şi ambalaje

Grupul Coca-Cola a investit 35 mil. euro în perioada...

Autor: Florentina Niţu

22.09.2021, 09:13 502

Investiţiile grupului Coca-Cola în România în 2020-2021 în produse noi, creşterea capacităţii de producţie sau ambalaje sustenabile s-au ridicat la 35 de milioane de euro, potrivit reprezentanţilor companiei, care au făcut acest anunţ la petrecerea aniversară de 30 de ani a grupului pe plan local. Aceştia au mai afirmat că investiţiile anuale ale grupului în piaţa românească sunt în jur de 30 de milioane de euro, din 1991 şi până în prezent, grupul Coca-Cola investind în operaţiunile locale 384 de milioane de euro.

“România este o ţară foarte importantă pentru Coca-Cola, fiind un exemplu de bune practici, creativitate, hub regional de inovaţie şi producţie. Produsele fabricate aici ajung la consumatorii noştri din România, dar şi la cei din alte 14 ţări. Investim constant şi inovăm pentru a reduce impactul asupra mediului”, a spus Jovan Radosavljevic, general manager al Coca‑Cola HBC România în cadrul evenimentului.

În 2020, în fabrica din Ploieşti, una dintre cele mai mari la nivel de grup, au fost investiţi 4,5 milioane de euro într-o nouă linie pentru băuturi ambalate în sticlă, care ajung la consumatori din România şi alte 5 ţări. Tot în 2020, în fabrica din Timişoara, 9,5 milioane de euro au fost investiţi în cele mai noi tehnologii de îmbuteliere a băuturilor în PET.

Totodată, în 2021, grupul Coca-Cola a deschis linia “aseptic" în fabrica din Ploieşti, dedicată îmbutelierii Fuzetea, printr-o investiţie de peste 19 de milioane de euro. De asemenea, grupul a investit în reducerea cu aproximativ 200 de tone pe an a cantităţii de plastic din folii în fabrica din Timişoara, care s-a ridicat la 2 milioane euro.
În România, grupul Coca-Cola are trei fabrici la Timişoara, Ploieşti şi Poiana Negri, având peste 1.500 de angajaţi, care lucrează şi în cele 25 de depozite de la nivel naţional, cel mai mare fiind la Ploieşti.

Coca-Cola este vinde produse în peste 200 de ţări şi teritorii, având în portofoliu mărcile de băuturi răcoritoare Coca-Cola, Sprite, Fanta, cafea şi ceaiuri, brandurile Dasani, smartwater, vitaminwater, Topo Chico, Powerade, Costa, Georgia, Gold Peak, Honest şi Ayakata iar pe segmentele de băuturi nutriţionale, sucuri, lapte şi băuturi pe bază de plante, oferim, printre brandurile companiei sunt Minute Maid, Simply, innocent, Del Valle, fairlife şi AdeZ.

Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori, având în 2019 vânzări de peste 2,2 miliarde de unităţi. Compania are operaţiuni în 28 de ţări, deservind peste 600 milioane de oameni.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO