Retail&Agrobusiness

Farmec Cluj va fabrica cu prioritate biocide de uz personal şi medical în următoarele 12 luni

Farmec Cluj va fabrica cu prioritate biocide de uz...

Autor: Cristina Bellu

13.05.2020, 15:25 259

Farmec Cluj-Napoca, cel mai mare producător local de cosmetice, anunţă extinderea perioadei de producţie a noilor biocide pentru uz personal şi medical cu încă 12 luni, în contextul în care statul a emis recent actul normativ care prelungeşte termenul de avizare pentru astfel de produse.

Iniţial, avizarea era stabilită doar pentru perioada stării de urgenţă, conform ordonanţei militare din 29 martie 2020.

”Vom continua să producem şi să comercializăm cu prioritate biocide în următoarea perioadă - biocide dezvoltate în acord cu legislaţia, pe baza unor reţete a căror eficienţă este demonstrată clinic şi care sunt prietenoase cu mediul şi sigure pentru sănătatea întregii populaţii”, spune Mircea Turdean, directorul general al companiei.

Farmec a început în aprilie producţia de biocide pentru uz personal şi profesional în cadrul fabricii din Cluj-Napoca.

Un element de noutate în portofoliul companiei îl reprezintă dezinfectanţii pentru mâini şi suprafeţe din gama Dermofarm pe bază de alcool etilic 80%, creaţi special pentru unităţile medicale, saloane de înfrumuseţare sau alte spaţii care impun un grad ridicat de igienă.

La începutul crizei declanşate de noul coronavirus, compania clujeană a demarat în regim de urgenţă producţia a două igienizante pentru mâini Farmec pentru uz personal, a unui nou săpun lichid antibacterian Farmec, precum şi a produsului Nufăr dezinfectant universal într-un format extins, cu trigger, pentru o utilizare mai practică, precum şi la volume mai mari.

 
 
 
 


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO