Cu oamenii închişi în case, cu milioane dintre ei fără loc de muncă şi depinzând de ajutorul guvernului sau agăţându-se de speranţa loialităţii angajatorilor, asigurarea bunurilor şi serviciilor de bază este prioritară pentru gospodării. Creşterea preţurilor alimentelor ar reprezenta încă o lovitură pentru cei mai năpăstuiţi. Mai mult, se vorbeşte chiar şi de venirea unei crize alimentare. Prin urmare, la ce să ne aşteptăm?
Frica de scumpiri este alimentată în Europa mai ales de avertismentele producătorilor din agricultură, care spun că din cauza restricţiilor de circulaţie nu mai are cine să se ocupe de recoltare sau de cultivare. De asemenea, creşterea preţurilor ar putea veni din restricţiile de export impuse de unele state producătoare de materii prime alimentare de bază cum ar fi cerealele. Vietnamul, Kazahstanul, Ucraina, Rusia şi alte ţări au interzis deja anumite exporturi sau iau în considerare restricţii. O criză alimentară poate avea drept cauză perturbarea gravă a lanţurilor de producţie şi de aprovizionare. Lipsa oamenilor care să strângă recoltele sau care să efectueze la timp tratamentele fitosanitare este o realitate. O epidemie bacteriană ameninţă deja producţia europeană de ulei de măsline. Măsurile de distanţare socială şi de izolare riscă să pună în pericol exporturile de banane din Asia.
În privinţa preţurilor alimentelor, Fondul Monetar Internaţional estimează în cel mai nou raport de analiză macroeconomică o scădere de 1,8-2,6% în acest an la nivel mondial. Însă FMI precizează că „perturbări în lanţurile de aprovizionare, posibil din cauza restricţiilor comerciale sau a controalelor la graniţă, îngrijorările privind siguranţa alimentară şi restricţiile de export sunt surse semnificative de riscuri care pot împinge în sus preţurile“.
În Europa, producătorii agricoli din ţări precum Franţa, Germania şi Spania se plâng că o penurie de forţă de muncă poate compromite recoltele de primăvară. Adică nu găsesc suficienţi oameni care să culeagă fructele şi legumele în condiţiile în care fluxul de muncitori sezonieri, mai ales din Europa de Est, pe care se bazau s-a întrerupt. Pentru Spania acest lucru este grav deoarece ţara este un exportator important de fructe, cum ar fi căpşunele.
„Este o situaţie dramatică“, se plânge Cristobal Picon, fermier din provincia spaniolă Huelva. Anul acesta, recolta de căpşune a fost dificilă încă de la început, cu fermierii protestând contra costurilor ridicate de producţie şi a preţurilor mici pentru produsele lor, notează Deutsche Welle. Apoi a venit pandemia de COVID-19 şi graniţele s-au închis. Fermelor de căpşuni din Huelva le lipsesc 25.000 de muncitori sezonieri, potrivit unui patronat din sectorul de profil, şi nu există semnale că guvernul ar permite venirea acestora. Huelva produce până la 97% din căpşunele Spaniei. De acolo vin cele mai multe dintre căpşunele din supermarket-urile europene. Fermierii sunt obligaţi să se descurce cu forţa de muncă pe care o au deja la dispoziţie. Nu mulţi localnici ar spune că imigranţii le fură locurile de muncă deoarece munca la fermă se face în condiţii grele, uneori mai grele decât cele din taberele de refugiaţi (recent, un val de indignare a măturat Spania, cauzat de poveşti despre abuzurile sexuale la care au fost supuşi muncitorii sezonieri din agricultură). De aceea, fermierii s-au bazat până acum mai mult pe străini. Acum, mai multă muncă înseamnă că muncitorul cere mai mulţi bani. De asemenea, acest lucru înseamnă căpşune mai scumpe.
În Franţa, organizaţiile fermierilor spun că două treimi din muncitorii lor sezonieri sunt străini din Europa Centrală şi de Est, dar şi din Africa de Nord.
De aceea, ministrul francez ar agriculturii a cerut ajutorul „armatei din umbră“ pentru recoltarea fructelor şi legumelor, făcând astfel apel la oamenii aduşi în şomaj de noua criză. Pentru Franţa este estimat un deficit total de lucrători sezonieri de 200.000 până la sfârşitul lunii mai, iar pentru Spania deficitul se situează la 80.000. Italia are nevoie de 250.000 de astfel de muncitori, Marea Britanie de 80.000, iar Germania de 300.000, scrie Financial Times.
Unele guverne au încercat să rezolve problema. Germania a făcut o întoarcere cu 180 de grade în privinţa unei decizii de a interzice intrarea în ţară a muncitorilor sezonieri şi aduce cu avionul 40.000 oameni din Bulgaria şi România pentru a culege fructe şi legume de sezon ca sparanghelul şi căpşunile, scrie Euronews. Spania a anunţat că localnicii vor putea încasa ajutoare de şomaj şi salarii din munca la fermă. Franţa înlesneşte munca şomerilor în agricultură şi a demarat o amplă campanie de recrutare, scopul fiind protejarea lanţurilor de producţie şi aprovizionare deoarece, „dacă lanţurile se rup, nu va mai fi nimic de mâncare pentru cetăţenii noştri“. În Italia, penuria de forţă de muncă în ferme creează presiuni pentru oferirea de permise de muncă muncitorilor fără documente şi persoanelor care cer azil politic. Ministerul agriculturii Teresa Bellanova spune că dacă guvernul nu acţionează, „crima organizată va profita de situaţie“. †Foreign Policy vede cum o criză alimentară se apropie, în condiţiile în care barierele comerciale devin tot mai mari, iar guvernele se panichează şi se grăbesc să-şi facă rezerve strategice de alimente, mai ales de cereale. Producţia de cereale este afectată de pandemie mai puţin decât cea de fructe şi legume deoarece este în general mecanizată. Însă piaţa este lovită de măsurile luate de diferitele guverne ale lumii. Rusia, cel mai mare exportator de grâu din lume, limitează vânzările de cereale în străinătate din aprilie până în iunie. Egiptul, cel mai mare importator de grâu, a accelerat achiziţiile şi a oprit exportul de legume. O situaţie asemănătoare a fost şi în criza din 2008, când impactul creşterii preţurilor a fost devastator pentru economiile sărace, efectul fiind acutizarea sărăciei. Luna trecută, în doar câteva zile preţurile orezului au sărit şi cu 30% pe unele pieţe.
