Retail&Agrobusiness

Cooperativa agricolă Ţara Mea vrea să vândă carne de oaie în Kaufland şi caută ciobani care să-i vândă oile spre tranşare

Cooperativa agricolă Ţara Mea vrea să vândă carne de...

Autor: Roana Rotaru

04.04.2018, 13:08 1659

Cooperativa agricolă Ţara mea din Vaslui, care distribuie produse agricole de 26 mil. euro retailerului german Kaufland, a anuţat că va preula oi de la ciobanii români, cu scopul de a vinde piese din carne de oaie, un parteneriat născut în urma campaniei „Alege Oaia!”, demarată de Ministerul Agriculturii.

„Parteneriatul dintre crescătorii de ovine si Ţara Mea are la bază închiderea lanţului de vânzare şi stabilirea şi respectarea unui circuit bine determinat: crescătorii vând oaia vie, abatorul o taie, apoi se tranşează şi se ambalează, iar Cooperativa Ţara Mea se va asigura că fermierii primesc preţul corect, că promovează corect programul şi că în rafturi va ajunge carne de cea mai bună calitate”, se arată în comunicatul emis de cooperativa agricolă Ţara mea.

România ocupă locul trei în topul celor mai mari crescători de ovine din România, cu un efectiv de aproape 10 milioane de capete în 2017, potrivit datelor provizorii publicate de Eurostat.

Deşi creşterea ovinelor este o activitate tradiţională în România, businessul cu oi se bazează predominant pe exportul de animale vii în ţările arabe.

„Prin această asociere, dacă vor întelege să lucreze organizat si împreună, ca într-o singură industrie, crescătorii de ovine nu vor mai fi nevoiti sa exporte, avand acces la piata de desfacere autohtona, la consiliere de specialitate, la abatoare si ambalare de capacitate mare si, nu în ultimul rând, la un preţ corect pentru produs”, spun reprezentanţii cooperativei Ţara mea.

Românii consumă rar carne de oaie, doar 2,3 kilograme de carne de oaie pe an, faţă de 33 kilograme de carne de porc,  potrivit statisticilor oficiale.

Singurele state membre care deţin un efectiv de ovine mai mare decât România sunt Marea Britanie (24,6 mil. capete) şi Spania (16 mil. capete), potrivit sursei citate.

 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO