Retail&Agrobusiness

Cineplexx Romania preia cinematograful multiplex din Iris Titan Shopping Center

Cineplexx Romania preia cinematograful multiplex din Iris...

Autor: Ziarul Financiar

18.07.2019, 19:05 748

Cineplexx Romania, subsidiara locală a Cineplexx International-  unul dintre cei mai mari operatori de cinematografe din Europa Centrală şi de Est- a anunţat joi preluarea cinematografului multiplex din cadrul Iris Titan Shopping Center, din Bucureşti.

Cinematograful va fi redenumit Cineplexx Titan, urmând să fie inaugurat la jumătatea lunii august, printr-o serie de oferte speciale pentru publicul de toate vârstele.

Multiplexul, operat anterior de Cine Globe, dispune de şapte săli de cinema, cu o capacitate totală de 950 de locuri.

Iubitorii de film din cartierul Titan vor putea alege dintre producţii precum: A fost odată la… Hollywood / Once Upon a Time… in Hollywood (16.08), It Capitolul 2 / It Chapter 2 (6.09), Rambo: Ultima luptă / Rambo: Last Blood (20.09.) şi Joker (4.10), dar şi blockbustere ca: Regatul de gheaţă II / Frozen II (22.11), Jumanji: Nivelul următor / Jumanji: The Next Level (13.12) şi Star Wars: Skywalker - Ascensiunea / Star Wars: The Rise of Skywalker (20.12).

În următorii doi ani, strategia Cineplexx Romania vizează deschiderea mai multor unităţi din Bucureşti şi din alte oraşe mari din ţară. Astfel, până la începutul anului viitor, compania va mai inaugura trei cinematografe, în Satu Mare, Sibiu şi Târgu Mureş. Operatorul a intrat pe piaţa locală anul acesta prin preluarea Grand Cinema & More din cadrul Baneasa Shopping City, unde investiţiile vor continua în viitorul apropiat.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO