Retail&Agrobusiness

Ce puteţi citi în noua ediţie a Business MAGAZIN

Ce puteţi citi în noua ediţie a Business MAGAZIN

Autor: Ioana Matei

08.12.2020, 00:05 45

♦ În cele aproape trei decenii de activitate pe piaţa locală, companiile Coca-Cola România şi Coca-Cola HBC România, parte din sistemul Coca-Cola, s-au implicat activ nu doar în dezvoltarea businessului cu milioane de consumatori, ci şi în sprijinirea comunităţilor locale, prin investiţiile anuale de peste 1 milion de euro realizate în plan local pe zona de CSR. Anul acesta a reprezentat un nou început, prin care reprezentanţii celor două entităţi au hotărât să îşi unească eforturile pentru a continua, sub aceeaşi platformă, alături de angajaţi şi de ONG-urile partenere, proiectele de mediu şi implicare în viitorul societăţii româneşti. Cum se traduce solidaritatea în cifre?

♦ Expaţii români – câteva mii sau poate chiar zeci de mii împrăştiaţi în diverse colţuri de lume - iau pulsul economiei mondiale în mediile de business internaţionale şi descoperă culturi şi ţări noi în carierele lor. Sunt oameni care au făcut înconjurul globului, care au „mâncat business pe pâine“ şi tocmai de aceea am vrut să vedem care sunt perspectivele economiei locale prin ochii lor. Astfel, cu ajutorul a opt expaţi am reuşit să creionăm un eseu, o caracterizare a României de azi şi, poate, de mâine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO