Retail&Agrobusiness

Ce branduri româneşti sunt produse peste graniţă?

Grupul anglo-olandez Unilever, prezent pe piaţa locală cu activităţi de producţie şi distribuţie de bunuri alimentare şi non-alimentare, va începe de anul viitor să producă îngheţata Napoca în afara graniţelor, într-una dintre fabricile proprii.

Elmiplant este un alt brand românesc produs în străinătate, mai precis în Grecia după ce la finalul anului trecut compania elenă Sarantis care deţine brandul local a anunţat că îşi mută producţia în ţara-mamă. Oficialii companiei au invocat atunci faptul că statul român nu susţine producţia locală.

Proprietarul brandurilor de ciocolată Milka şi Poiana a decis în 2009 să mute producţia de la Braşov în Bulgaria, astfel, brandul local Poiana a ajuns să fie importat din ţara vecină.

Colgate-Palmolive a închis în 2008 fabrica pe care o deţinea la Braşov, unde compania producea pasta de dinţi Super Cristal şi crema Norvea şi unde lucrau 190 de persoane. Astfel, gigantul american a păstrat pe piaţa locală doar operaţiunile de distribuţie. Brandul Norvea din „made in România“ a devenit „made in Bulgaria“.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.