Retail&Agrobusiness

Bucureştenii nu se mai satură de malluri: Numărul de vizitatori în prima zi a anului 2019 a fost cu 30% mai mare faţă de o zi obişnuită

Bucureştenii nu se mai satură de malluri: Numărul de...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

03.01.2019, 17:37 525

Bucureştenii au ales să petreacă primele două zile din 2019, zile libere pentru majoritatea salariaţilor, în mallurile din Capitală. Astfel, potrivit reprezentanţilor AFI Cotroceni, unul dintre cele mai mari centre comerciale din Bucureşti, traficul în primele două zile din an a fost cu o treime mai mare faţă de restul zilelor.

„Toate magazinele din AFI Cotroceni, fără nicio excepţie, au fost deschise în zilele de 1 şi 2 ianuarie. În medie, am avut o creştere de trafic de peste 30% în zilele acestea faţă de zilele obişnuite. Din spusele magazinelor, vânzările au depăşit aceeaşi perioadă a anului trecut”, spune Andra Grigorescu, marketing manager la AFI Cotroceni din Bucureşti.

Motivele pentru care oamenii au ales ca, după petrecerea de revelion, să meargă în mall, au fost diferite.

„Mixul vizitatorilor a fost unul foarte interesant. Deşi poate au plecat de acasă cu gândul la distracţie sau la a mânca altceva decât preparatele tradiţionale de sărbători, mulţi au vrut să profite şi de perioada reducerilor, care a început şi în care oamenii fac extra shopping. Anul acesta, ca de altfel şi în anii trecuţi, am avut o creştere a traficului la început de an, cu aproximativ 5% faţă de primele zile din 2018”, mai spune Andra Grigorescu.

AFI Cotroceni nu a fost însă singurul centru comercial deschis clienţilor în primele zile ale anului, deşi unele au avut deschise doar zonele de cinema şi food court. De exemplu, mallul Băneasa Shopping City din nordul Capitalei a deschis pe 1 ianuarie cinematograful Grand Cinema, casa de pariuri MaxBet şi centrul de distracţie MaxFun, iar de pe 2 ianuarie şi restul magazinelor. Mallurile Promenada şi Mega Mall, ale investitorilor sud-africani de la NEPI Rockcastle, au deschis pe 1 ianuarie food court-ul şi cinematograful Cinema City, iar de pe 2 ianuarie s-a revenit la programul normal de funcţionare.

Centrul comercial Veranda, din zona Obor, a fost deschis pe 1 ianuarie doar pentru patinoar, restul magazinelor şi food court-ul fiind deschise pe 2 ianuarie.

„Am avut un trafic mai mare faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă. Probabil că cei care nu au plecat în alte părţi au ales să se distreze în mall. Ieri, food court-ul era plin, însă oamenii au venit şi pentru cumpărături, să se plimbe prin magazine”, spune Maria Crăciun, managerul centrului comercial Veranda.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO