Aurelia Vişinescu, unul dintre puţinii oenologi femei din România, care în urmă cu aproape zece ani de zile a pus pe picioare producătorul de vinuri Domeniile Săhăteni, spune că vinurile locale suscită tot mai mult interes şi pe pieţele externe, unul dintre factori fiind creşterea calitativă semnificativă care a avut la bază infuzia de fonduri europene.
România se află pe locul cinci în Europa din punctul de vedere al suprafeţei ocupate cu viţă-de-vie, iar sectorul a absorbit integral fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, ceea ce a permis apariţia de noi vinuri pe piaţă, în special pe segmentul premium, care a devenit cel mai efervescent din întreg sectorul.
„Absorbţia de fonduri europene pe partea de viticultură a fost de peste 40 de milioane de euro, noi am absorbit cam 1 milion de euro pentru cramă şi încă 300.000-400.000 de euro pentru vie. Fondurile europene au fost o mană cerească pentru industria vitivinicolă din România şi se şi vede că este una dintre puţinele industrii performante, unde raftul este 90% ocupat cu produse româneşti“, a spus Aurelia Vişinescu, invitată în cadrul emisiunii ZF Live de marţi, 28 octombrie.