Caută doar în titlu
Retail&Agrobusiness

Cum arată datele despre consum în noiembrie 2020: Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, principalul indicator pentru consumul privat, a crescut cu 3,3% an/an şi cu 1,4% faţă de octombrie. În primele 11 luni consumul s-a majorat cu 2,1%

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, principalul barometru pentru consumul privat, s-a menţinut în teritoriu pozitiv pentru a şasea lună consecutiv în noiembrie, dar a marcat o încetinire a ritmului de creştere la 3,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut, după ce în luna octombrie indicatorul a consemnat o majorare de  4,1% an/an, iar în septembrie de 4,6% an/an.

Evoluţia a fost determinată de creşterea vânzărilor de produse nealimentare cu 9,7% şi creşterea vânzărilor de produse alimentare cu 1,9%. Pe de altă parte, vânzările de carburanţi au scăzut cu 7,3% în noiembrie 2020 an/an.

Faţă de luna octombrie, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut pe ansamblu cu 1,4%, iar la 11 luni cifra de afaceri din retail s-a majorat cu 2,1%, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 
 

(Sursa: INS)

Comparativ cu luna octombrie, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut pe ansamblu în luna noiembrie cu 1,4%, datorită creşterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare, plus 8,1%. Scăderi au înregistrat comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, minus 6,4% şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun, minus 2,2%.

“Comerţul cu amănuntul a continuat să crească în noiembrie, în pofida persistenţei pandemiei, evoluţie susţinută de mix-ul relaxat fără precedent de politici economice în implementare după incidenţa crizei sanitare. Se confirmă depăşirea punctului critic al şocului indus de declanşarea pandemiei şi relansarea în formă de V”, apreciază într-o analiză Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania.

(Sursa: INS)

 

În perioada ianuarie-noiembrie 2020, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 2,1%, faţă de perioada similară din 2019, pe fondul creşterii vânzărilor de produse nealimentare cu 5,5% şi a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun cu 5,3%.

Pentru acelaşi interval analizat comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu  8,7%.

“Estimările econometrice indică evoluţia vânzărilor din comerţul cu amănuntul la un ritm sub potenţial pentru a opta lună la rând în noiembrie, pe fondul incidenţei pandemiei coronavirus, care a determinat finalul ciclului economic post-criză şi tranziţia spre un nou ciclu economic”, adaugă Andrei Rădulescu.

Conform scenariului macroeconomic central al Băncii Transilvania consumul privat, principala componentă a PIB, s-ar putea majora cu o dinamică medie anuală de 2,1% în perioada 2020-2022. În acest scenariu, ajustarea din 2020, determinată de incidenţa pandemiei şi consecinţele acestui şoc, va fi contrabalansată de redinamizarea din 2021-2022, susţinută de mix-ul relaxat de politici economice şi de intrarea într-un nou ciclu economic.

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.