Retail&Agrobusiness

Andreea Paul: Impozitul pe venit încalcă legislaţia UE şi falimentează companiile cu mulţi angajaţi

Andreea Paul: Impozitul pe venit încalcă legislaţia UE...

Autor: Mona Scarisoreanu

04.07.2017, 17:09 778

Andreea Paul a dat exemplul Poloniei, împotriva căreia Comisia Europeană a declanşat recent procedura de infringement pentru aplicarea impozitului pe cifra de afaceri în sectorul de retail.

“Atenţie foarte mare la cazul Poloniei, care în data de 30 iunie a acestui an are de gestionat un caz de procedură de infringement, adică de încălcare a legislaţiei UE în materia aplicării impozitului pe cifra de afaceri în sectorul de retail. Nu este întâmplătoarea data de publicare a deciziei Comisiei Europene, care vorbeşte despre aplicarea progresivă a impozitului pe cifra de afaceri în sectorul de retail la fel cum gândeşte şi Guvernul României să-l impună în regim progresiv, dar pentru toate companiile. O eroare din două puncte de vedere: fiindcă nu se respectă legislaţia UE, iar pe de altă parte, condamnă companiile debutante, cele cu rată a profitabilităţii şi intensive în forţă de muncă la eşec, la faliment. O astfel de abordare este sortită eşecului de fiecare data când propunerea este pregătită pe genunchi, fără analiză de impact şi fără notă de fundamentare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, economista Andreea Paul.

„Comisia a început să analizeze această chestiune în februarie 2016, în urma rapoartelor mass-media cu privire la planurile autorităţilor poloneze de a stabili o taxă progresivă în sectorul comerţului cu amănuntul. Polonia nu a comunicat Comisiei cu privire la proiectul privind impozitul pe cifra de afaceri a companiilor din retail şi nu a notificat Comisia cu privire la această măsură înainte de punerea ei în aplicare”, se arată în comunicarea executivului comunitar în ceea ce priveşte declanşarea procedurii de infringement împotriva Poloniei.

“Documentul arată că experţii europeni au dovedit că impozitul pe cifra de afaceri s-a plătit de 20 de companii cu prisosinţă, care dominau piaţa aproape în procent de 70%. În România nu avem o astfel de analiză de impact. Nu cunoaştem foarte clar nici ce praguri se vor impune. Este obligatorie simularea şi de văzut cine şi cât va plăti şi ce impact are asupra dinamicii pieţei. Există o foame semnificativă de venituri la buget fiindcă nu au reuşit să restructureze capacitatea instituţională de colectare a veniturilor la bugetul de stat”, susţine Andreea Paul.

Aceasta dă exemplul departamentului înfiinţat în 2010 şi care trebuie să lupte cu recuperarea impozitului pe profit în grupuri. “La centrala ANAF există acum şase angajaţi activi. Iar în filiale sunt implicate una-două persoane pe aceste dosare extreme de complicate. Mai mult, vin tineri absolvenţi, sunt pregătiţi un an-doi sau trei şi apoi sunt ciuguliţi de companiile care trebuie să redacteze dosarele preţurilor de transfer şi ANAF rămâne descoperit. Nu există voinţă politică în bătălia reală şi se vine cu aceste mecanisme surogat care nu au funcţionalitate, care nu respectă legislaţia UE şi nici investitorul de pe piaţa românească. Ceea ce se întâmplă acum în zona fiscală din România este un haos spectaculos”, spune Andreea Paul.

În ceea ce priveşte mediul de afaceri, Nawaf Salameh, CEO, Alexandrion Group este de părere că acest impozit se poate aplica numai după ce se aplică Legea holdingului.

“Eu susţin acest impozit, doar daca în România se va aplica Legea holdingului. În România nu se acceptă faptul că un grup de firme care are două-trei firme pe lanţ şi atunci o să plătească de două ori. Susţin acest tip de impzot fiindcă sunt firme româneşti care fac cifră de afaceri de miliarde de euro şi sunt pe pierdere tot timpul. Dar trebuie să se aplice mai întâi Legea holdingului. Atunci poţi să ai 100 de firme şi intri pe holding.”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nawaf Salameh.

De asemenea, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu a declarat, marţi, că “Impozitul pe cifra de afaceri poate fi aplicat la o firmă care nu creează valoare adăugată, nu are lanţuri multe de producţie, la un restaurant, birt sau o firmă mică”.

Reamintim că, Guvernul intenţionează să introducă impozitul pe venit, în trei trepte, care să înlocuiască impozitul pe profit. Ministrul Finanţelor , Ionuţ Mişa, a declarat că se va face o analiză pe fiecare sector de activitate fiindcă există marjă de profit distinctă pe fiecare sector de activitate.

De asemenea, surse guvernamentale au declarat, pentru MEDIAFAX, că premierul Mihai Tudose ar fi de acord cu un impozit pe cifra de afaceri pentru companii, dar gradual şi doar pe unele tipuri de activităţi, decizia urmând să o ia doar după ce va primi rezultatul simulărilor făcute de Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO