Retail&Agrobusiness

Ameropa, unul dintre cei mai mari traderi de cereale, s-a despărţit de Constantin Vasile, după 9 ani de activitate. Mihai Panait este noul CEO al Ameropa Grains

Ameropa Grains, unul dintre cei mai mari traderi de cereale din România, s-a despărţit de Constantin Vasile, după 9 ani de activitate în cadrul grupului elveţian, şi l-a numit în locul său, în funcţia de CEO, pe Mihai Panait, care lucrează în companie din anul 2012, fiind director general al Chimpex Constanţa, încă de la început.

El a preulat funcţia după ce Constantin Vasile a plecat de la conducerea companiei, decizie luată pentru a urma alte proiecte şi noi oportunităţi în afara grupului Ameropa Grains, unul dintre cei mai mari integratori agrobusiness şi exportatori de cereale şi seminţe oleaginoase, precum şi unul dintre cei mai mari distribuitori de îngrăşăminte, seminţe şi substanţe chimice de protecţie a plantelor pentru agricultura din România. Constantin Vasile a preluat în 2011 conducerea companiei după plecarea cehului Jan Kadanik care a avut un mandat de trei ani în România.

Mihai Panait a ocupat anterior funcţia de country manager în cadrul Norgren (2007 – 2013), furnizor de echipamente industriale, şi funcţia de sales manager în cadrul Emerson, companie care proiectează şi furnizează tehnologie şi servicii de inginerie pe pieţele industriale, comerciale şi de consum, conform propiului profil de LinkedIn.

Ameropa vinde peste 280.000 de tone de îngrăşământ anual şi peste 3,4 milioane de tone de cereale. Pe teritoriul României, compania gestionează o reţea pentru depozitarea cerealelor şi îngrăşămintelor.

Ameropa Grains România este parte a grupului de companii Ameropa din Elveţia, care deţine în România, atât Combinatul de Îngrăşăminte Azomureş, cât şi Chimpex, unul dintre cei mai mari operatori din portul Constanţa. Ameropa este prezentă în 30 de ţări şi are o expunere globală în pieţele tradiţionale pe cinci continente.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.