Caută doar în titlu
Retail&Agrobusiness

Altex ajunge cu un magazin în oraşul Mioveni, unde Dacia produce maşini, după o investiţie de 200.000 de euro. Retailerul bifează 126 de unităţi în ţară

Retailerul electro-IT Altex, controlat de Dan Ostahie, continuă extinderea în zona de centru-sud a ţării şi anunţă deschiderea unui magazin în oraşul Mioveni, aflat la 15 kilometri de Piteşti, în judeţul Argeş, în urma unei investiţii totale de 200.000 de euro.

Unitatea reprezintă cel de-al 126-lea magazin din reţea, şi ocupă o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, potrivit datelor transmise de reprezentanţii companiei, care anunţă că odată cu această inaugurare Altex România îşi extinde şi echipa, şi face deja recrutări pentru posturi de casieri, consultanţi de vânzări, director de magazin sau ofiţer credite.

„Ne adaptăm trendurilor şi facem trecere treptată catre „phygital retail”,  în care online-ul şi shoppingul în magazinele fizice fuzionează pentru a oferi clienţilor noştri o experienţă de cumpărare completă şi beneficii multiple precum click & collect, rezervă online, ridică în magazin, retur oriunde sau servicii de consultanţă personalizată. Noul magazin din Mioveni este un răspuns la aceste noi trenduri şi în linie cu dorinţa noastră de a fi cât mai aproape de clienţii noştri şi de a le da acestora opţiunea de a descoperi produsele noastre, nu doar pe site, ci şi într-un spaţiu sigur şi modern”, explică Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex.

Compania a lansat la începutul lunii iulie un proces de recrutare pentru a susţine extinderea şi modernizarea reţelei de magazine la nivel naţional, având în plan angajarea a peste 1.000 de persoane.

Potrivit celor mai recente date publicate de Ministerul de Finanţe, retailerul avea la finele anului trecut 3.546 de angajaţi.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.