Companii

Repozitionarea pretului urca vanzarile Ballantine's la peste opt milioane de euro

Repozitionarea pretului urca vanzarile Ballantine's la peste opt milioane de euro

Tudor Furir, directorul general al Pernod Ricard Romania

19.10.2007, 14:05 105

"Ballantine's Finest este cel mai vandut brand din portofoliul Pernod Ricard Romania. Vanzarile Ballantine's au crescut cu aproximativ 50% in primele noua luni ale anului fata de aceeasi perioada a anului precedent, cresterea fiind generata de repozitionarea de pret din februarie 2007, de la 60-65 de lei in 2006, la 40-45 de lei anul acesta", a declarat Tudor Furir, directorul general al Pernod Ricard Romania.
Dupa integrarea Romaniei in UE, toate companiile cu activitati in distributia bauturilor alcoolice din import au realizat o repozitionare a preturilor la toate produsele. Astfel, in urma disparitiei taxelor vamale cu marje cuprinse intre 30% si 60%, bauturile alcoolice de import au inregistrat scaderi de pret cuprinse intre 20% si 40% fata de anul 2006, in timp ce preturile bauturilor locale au ramas neschimbate.
Vanzarile de whisky pe piata locala ar putea ajunge in acest an la 3,7 milioane de litri, adica o valoare de peste 50 mil. euro, scotch-ul fiind cea mai importanta categorie pe piata de whisky, cu o pondere de peste 75% din vanzarile totale. Ballantine's detine o cota de piata de aproximativ 25% pe segmentul de standard scotch whisky, potrivit datelor Pernod Ricard care citeaza studiul International Wine and Spirit Record (IWSR) realizat in 2006.
Ballantine's isi disputa o piata de standard scotch, de 1,6 milioane de litri in 2006, cu J&B si Johnnie Walker Red, din portofoliul Sollers PPD, Teacher's si Grants detinute de Cristalex si Cutty Sark, importat de BDG Import din 2007.
Astfel, daca luam in calcul cota de piata estimata de Pernod Ricard pentru brandul Ballantine's si vanzarile totale pe segment, de 1,6 mil. litri, filiala locala a companiei franceze a vandut anul trecut aproximativ 400.000 de litri de Ballantine's. Calculand la un pret de 60-65 de lei, cat costa o sticla de Ballantine's anul trecut, rezulta ca Pernod Ricard a inregistrat in 2006 numai din vanzarile Ballantine's circa 25 de milioane de lei, adica 7 milioane de euro.
"Circa 30% din volume au fost vandute prin magazinele de tip duty free aflate la granitele terestre ale Romaniei, unde pretul unei sticle era aproximativ jumatate din pretul din Romania, deoarece nu erau adaugate taxe vamale si acciza. De aceea valoarea vanzarilor pentru 2006 poate fi estimata la 5,5-6 milioane de euro", a explicat Furir.
Pentru sfarsitul acestui an, reprezentantul Pernod Ricard estimeaza ca va inregistra o crestere de 55-60% a volumelor de vanzari realizate de Ballantine's comparativ cu anul trecut, pe fondul cresterii continue a pietei datorata apetitului tot mai crescut al consumatorului roman spre branduri cu recunoastere internationala.
Potrivit ritmului de crestere estimat de companie, Pernod Ricard va comercializa pana la sfarsitul acestui an aproximativ 630.000 de litri de Ballantine's. Calculand la un pret de 40-45 de lei, vanzarile se vor ridica la finele acestui an la circa 27 mil. lei, adica aproximativ 8,1 mil. euro.
"Rezultatele financiare ale Pernod Ricard Romania pentru primele noua luni sunt in linie cu estimarile initiale. Sunt convins ca ne vom atinge obiectivul de volum si profit pe care ni l-am propus pentru acest an, iar estimarile mele sunt ca volumele totale vor creste cu marje cuprinse intre 30 si 40% comparativ cu anul precedent", a mai spus reprezentantul Pernod Ricard.
Potrivit studiului International Wine and Spirits Report (IWSR), citat de companie, Pernod Ricard detine 20% din piata locala a importurilor de bauturi alcoolice, in valoare de aproximativ 70-80 mil de euro. Principalii competitori ai Pernod Ricard pe plan local sunt companiile Cristalex, Sollers, BDG si Heinrig.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO