Companii

Remus Borza: Noua insolvenţă a Hidroelectrica va dura 7-12 luni

Autor: Cătălina Butan

27.03.2014, 00:07 915

Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, crede că producătorul de energie va ieşi din insolvenţă peste 7-12 luni, dar spune că acest proces „nu depinde de  indicatorii financiari, care sunt solizi, ci de partea juridică“.

„Ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă depinde exclusiv de perioada de timp în care contestaţiile traderilor de energie vor fi soluţionate“, a spus Borza la emisiunea ZF Live de ieri. El consideră că noua intrare în insolvenţă a Hidroelectrica, perla statului în producţia de energie, a fost „o eroare judiciară“, iar listarea programată ini­ţial pentru 2014 va avea loc în a doua jumătate a anului viitor.

WikiZF: Profilul companiei Hidroelectrica

Hidroelectrica a înregistrat în primele două luni din acest an un profit de 125 de milioane de lei, iar anul trecut acest indicator a fost de 910 mil. lei, potrivit lui Borza. Cifra de afaceri a producătorului de energie s-a majorat cu 670 mil. lei în 2013, până la 3,69 miliarde de lei.

Pentru acest an, Borza estimează o cifră de afaceri de 2,7 miliarde de lei, pe fondul scăderii preţului mediu pentru megawatt pe oră, de la 200 lei anul trecut, la 150-155 de lei în prezent, dar şi din cauza costurilor suplimentare generate de taxa pe construcţii speciale, aşa-numita taxă pe stâlp. „În estimările bugetare, avem un rezultat final de 400 de milioane de lei pentru 2014. Rezultatul financiar din 2013 a fost influenţat negativ de taxa de stâlp: 40 de milioane de euro din profitul de 200 mil. euro de anul trecut se vor duce pe această taxă“.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 27.03.2014

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO