Caută doar în titlu
Companii

Redresarea şi creşterea economică sunt posibile doar prin îmbunătăţirea cadrului de bună guvernare

Urmează conferinţa ZF AmCham Guvernanţa corporativă - de la buzzword la pilon definitoriu pentru dezvoltarea sustenabilă

Conferinţa „Guvernanţa corporativă – de la buzzword la pilon pentru dezvoltarea sustenabilă“ va avea ca temă principală buna guvernare, unul dintre criteriile determinante pentru credibilitatea unei pieţe şi pentru încrederea învestitorilor într-o economie.

Ziarul Financiar şi AmCham România organizează con­­ferinţa Guvernanţa corporativă – de la buzzword la pilon pen­­tru dezvoltarea sustenabil, miercuri, 28 octombrie, de la ora 10.00.

Conferinţa va avea ca temă va buna guvernare, unul dintre criteriile determinante pentru credibilitatea unei pieţe şi pentru încrederea învestitorilor într-o economie.

În condiţiile în care, cu un scor de numai 44 de puncte în indicele de percepţie al corupţiei (CPI) în clasamentul reali­zat de Transparency International (ediţia 2019), România ocupă penultimul loc la nivelul UE şi locul 70 din 180 de ţări, este nevoie în continuare de politici publice ferme de era­di­ca­re a corupţiei şi de eforturi susţinute din par­tea secto­ru­lui pri­vat de a impune printr-o conduită trans­pa­rentă şi e­tică, prin bune practici şi autoreglementare, re­forma în acest do­­meniu.

Printre speakerii evenimentului se numără Ionuţ Simion, preşedintele AmCham (Camera de Comerţ Americană în România) şi country managing partner în cadrul PwC România, Dragoş Iliescu, profesor doctor în cadrul Universităţii din Bucureşti, Violeta Luca, preşedintele comitetului AmCham pentru guvernanţă corporativă, membru în Consiliul Director al AmCham România şi CEO al Microsoft România, Simona Gemeneanu, partener în cadrul Morphosis Capital, Horia Cardoş, CEO şi fondator al Agroland, Sergiu Neguţ, cofondator al FintechOS şi associate dean în cadrul Maastricht School of Management România, Mircea Ţiplea, membru al comitetului AmCham pentru guvernanţă corporativă şi partener în cadrul Amrop România, Lăcrămioara Deaconu, membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Radu Hanga, preşedinte al Bursei de Valori Bucureşti, Victor Alistar, membru al Consiliului Director al Transparency International România, şi Andreea Pipernea, CEO al NN Pensii.

Primul panel al conferinţei, Finanţarea urmează reputaţia, va aduce în discuţie mai întâi perpectiva investitorilor, într-un dialog cu antreprenorii.

Subiectul celui de-al doilea panel va fi trecerea la o cultură de integritate în organizaţii, iar aici vor fi prezentate bune practici privind construirea unei culturi de conformitate în organizaţii, provocările pentru dezvoltarea unei astfel de culturi, modalităţile prin care pot fi depăşite aceste provocări, alături de perspective instituţionale privind parcurgerea unui astfel de proces de dezvoltare a guvernanţei corporative.

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.