Companii

Record pe piaţa muncii: Peste 1,2 milioane de aplicări pentru diferite joburi au fost înregistrate în luna iunie, cu 35% peste iunie 2019; mai mult de jumătate din cereri sunt în Bucureşti

Autor: Roxana Rosu

07.07.2020, 10:59 262

Numărul de aplicări pentru un nou job a atins un record în luna iunie, cu peste 1,2 milioane cereri depuse pe platforma eJObs, cu 20% peste nivelul din luna mai a acestui an şi cu 35% peste nivelul atins în luna iunie a anului trecut.

”În luna mai, atunci când am ieşit din starea de urgenţă şi companiile au reînceput să angajeze, ne aşteptam la o explozie a numărului de aplicări, mai ales în condiţiile în care, într-un timp foarte scurt, aproximativ 500.000 de români au rămas fără job. Cu toate acestea, dorinţa puternică a românilor de a-şi schimba locul de muncă s-a văzut şi în iunie, ba chiar mult mai pronunţat decât în luna anterioară şi am ajuns la cel mai mare număr de aplicări din istoria eJobs – 1,2 milioane. Din fericire, şi numărul de joburi a crescut semnificativ în iunie, cu un plus de 35.000 faţă de luna precedentă”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Cele mai multe aplicări au vizat joburile din Bucureşti (aproximativ 700.000 de aplicări), unde, de altfel, este şi cea mai extinsă ofertă pentru candidaţi.

Următoarele oraşe au fost Cluj Napoca (peste 200.000 de aplicări), Timişoara (172.000 de aplicări), Iaşi şi Braşov (ambele cu aproximativ 160.000 de aplicări).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO