Companii

Record în pandemie: Trei producători de electrocasnice au sărit de 1 mld. lei afaceri în 2020. Arctic, De’Longhi şi Philips Orăştie sunt cei mai mari trei producători de electrocasnice din România, distanţându-se de următorii clasaţi

România are pentru prima dată în istorie trei producători de electrocasnice cu afaceri de peste 1 mld. lei, este vorba de Arctic, De’Longhi şi Philips Orăştie. Pandemia a impulsionat industria, care a crescut cu aproa­pe 20% şi a angajat 1.300 de oameni.

Pentru piaţa de electro-IT în general şi pentru cea de electrocasnice în special, pandemia a fost o perioadă bună, cu creşteri de cerere. Oamenii au stat mai mult timp în case ca niciodată, aşa că au decis să investească în propria locuinţă, cumpărând printre altele electrocasnice care să le facă viaţa mai uşoară.

„În ciuda tuturor provocărilor apărute pe fondul pan­demiei, 2020 s-a dovedit a fi un an bun“, spunea recent Murat Büyükerk, CEO-ul Arctic, liderul pieţei de profil.

În total, pe plan local sunt şapte mari producători locali de electrocasnice şi componente pentru electrocas­nice; acestora li se adaugă alţi jucători mai mici sau companii cu producţie mixtă.

Cei şapte mari producători locali de electrocasnice şi componente pentru electrocasnice din România au încheiat anul trecut cu afaceri cumulate de 7,2 mld. lei, toţi jucătorii fiind pe plus, ritmul de creştere variind între 8,7% şi 17,6%.

Industria producătoare de electrocasnice se află în plină dezvoltare, cu noi unităţi care se deschid, cu achiziţii de fabrici mai mici de către jucătorii existenţi şi cu intrarea unor nume gigant. România se conturează astfel ca un hub în domeniu. Aceste investiţii sunt cu atât mai importante în economie cu cât în 2020, un an marcat de pandemia de COVID-19, alte domenii au avut de suferit.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.