Companii

Ranbaxy ar putea vinde unitatile de productie detinute de Terapia in Bucuresti

Ranbaxy ar putea vinde unitatile de productie detinute de Terapia in Bucuresti

Malvinder Singh, CEO al grupului farmaceutic indian Ranbaxy Laboratories, si-a propus sa transforme filiala din Romania intr-un hub al operatiunilor din Europa

02.04.2008, 17:18 39

Ranbaxy a avut deja discutii cu mai multe companii globale, iar valoarea acestei divizii este estimata la 15-20 mil. dolari, conform aceleiasi surse. Cu toate ca Ranbaxy nu a avut discutii si cu jucatori indieni, unii analisti sunt de parere ca facilitatile detinute de Terapia la Bucuresti ar putea fi interesante si pentru ei. Cel mai probabil vanzarea acestei unitati nu va avea impact asupra vanzarilor globale ale Ranbaxy, scrie Economic Times.
Decizia de a vinde aceasta divizie face parte din strategia Ranbaxy de a extinde activitatea facilitatii de productie de la Kluez, productia de substante lichide nefiind core-businessul Ranbaxy. Finalizarea tranzactiei ar putea avea loc pana la sfarsitul acestui trimestru.
Oficialii Terapia Ranbaxy au precizat ca nu comenteaza speculatiile.
Unitatile de productie din Bucuresti, Pharmaplant si Promedic, au fost achizitionate de Terapia in 2005, cand compania clujeana se afla in portofoliul fondului de investitii Advent International. La acel moment, cele doua companii aveau o cifra de afaceri cumulata de 6,2 mil. dolari (5 mil. euro) si un numar de aproximativ 100 de angajati. Potrivit declaratiilor facute la acea data de repre-zentantii Terapia, "achizitia celor do-ua companii se inscria in strategia spre o puternica crestere organica". Pentru urmatorii doi-trei ani de la preluarea de catre Terapia, aportul la cifra de afaceri a celor entitati fusese estimat la circa 15 mil. dolari (12,3 mil. euro). La nivelul anului trecut, vanzarile Terapia Ranbaxy au sarit de 100 mil. dolari (rezultat care include si rulajul celor doua fabrici din Capitala). In cadrul facilitatilor de de la Bucuresti se produc circa 60 de articole in doua fluxuri de fabricatie: orale-solide si un flux de produse lichide (siropuri, solutii si picaturi). Anterior preluarii de catre Terapia, Promedic era o societate mixta romano-franceza infiintata in 1992, in vreme ce Pharmaplant Biogalenica a fost constituita in 1997 si era o companie cu capital privat romanesc.
Printre companiile care si-au anuntat intentia de a face achizitii pe piata locala se numara cel mai mare producator bulgar, Sopharma. Desi au admis ca au in vedere achizitii in Romania, reprezentantii Sopharma nu au precizat care sunt tintele pe care le urmaresc.
Economic Times mai scrie ca Romania este o destinatie low-cost pentru producatorii de generice, iar datorita intrarii in UE reprezinta o poarta de lansare pe intreaga piata europeana. Ranbaxy are in vedere de asemenea sa-si intensifice operatiunile de pe piata locala, dar si sa mareasca exporturile catre statele vestice.
Terapia Ranbaxy a inregistrat anul trecut o crestere cu 30% a exporturilor, pana la aproape 13 mil. dolari. Brandul din portofoliu cu cele mai mari vanzari pe pietele externe a fost, ca si in 2006, Faringoseptul. Exporturile companiei vor fi dinamizate in acest an de introducerea de noi produse, in principal cele al caror transfer tehnologic urmeaza sa fie finalizat in acest an (circa 10 produse).
Terapia Ranbaxy are programate pentru acest an 15 lansari de produse noi in special din arii precum sistemul nervos central si diabet. La Cluj, compania produce circa 170-180 de articole, care corespund la 90 de tipuri de molecule, in timp ce in cadrul facilitatilor de la Bucuresti sunt produse circa 60 de articole. Acestora li se adauga alte 100 de produse din import (ale Ranbaxy).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO