Companii

Ramona Ivan, Director Directia Relatii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale, CEC Bank: Anul acesta, ponderea solicitărilor pentru credite de investiţii prin IMM Invest este aproape egală cu cele pentru capital de lucru. Situaţia era mult diferită în 2020

ZF Videoconferinţa IMM. Vaccin pentru IMMunitate.

Ramona Ivan, Director Directia Relatii cu Instituţii...

Autor: Roxana Rosu

22.04.2021, 12:02 124
Solicitările pentru credite de investiţii prin intermediul IMM Invest au o pondere aproape egală în acest an faţă de cele pentru capital de lucru, situaţie diferită faţă de cea din 2020, când finanţarea pentru investiţii reprezenta doar 40% la nivelul programului, chiar 20% la CEC Bank, a declarat Ramona Ivan, Director Directia Relatii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale, CEC Bank, la ZF Videoconferinţa IMM. Vaccin pentru IMMunitate. ” Normele pentru derularea IMM Invest au fost aprobate ieri, deci este funcţional. La CEC Bank sunt deja câteva sute de solicitări de noi posibili beneficiari pe acest program. Cererile au venit de la firme din industrie, comerţ, agricultură. Anul acesta am remarcat că solicitările pentru credite de investiţii au o pondere aproape egală faţă de cele pentru capital de lucru. Anul trecut ele reprezentau doar 40% la nivelul programului, chiar 20% la CEC Bank”. Ramona Ivan a în afară de IMM Invest există şi alte programe de finanţare pentru IMM-uri, acestea având toată susţinerea băncii pentru a ieşi din criză şi a creşte. ”Atunci când finanţăm, ne uităm dacă IMM-ul are şi el un aport financiar, dacă antreprenorul este pregătit pe domeniul respectiv. Credem în oamenii tineri, cu idei. Am încredere în antreprenorii români. Şi la o companie mare şi la una mică, principiile sunt aceleaşi: dacă iei nişte bani trebuie să poţi să îi dai înapoi.Antreprenorilor le trebuie bani, finanţare, dar şi parteneri cu care să meargă la drum”. Directorul CEC Bank a mai spus că antreprenorii ar trebui să accepte consigliere din partea unor specialişti atunci când au nevoe de finanţare, inclusiv prin fonduri europene. ”Am văzut antreprenori de bună credinţă care au declarat anumite lucruri pentru că nu fuseseră informaţi. Nu sunt lucruri foarte simple„. Ce a mai declarat Ramona Ivan: 2020 a fost un an dificil pentru toţi. Pentru CEC Bank s-a încheiat cu succes, am crescut pe zona de creditare, cam cu 11%, inclusiv pe IMM.Pe creditare, depozite am avut rezultate foarte bune. Lumea a economisit mai mult decât ne aşteptam. În martie- aprilie 2020, am fost asaltaţi de cereri de amânări de plată. Sunt şi antreprenori care s-au reorientat spre alte nişe, s-au adaptat, dar sunt si industrii, antreprenori foarte afectaţi, unde trebuie găsite soluţii imediate. Pe zona de IMM-uri nu stăm prea bine în Româia nici în ceea ce priveşte bancarizarea, nici pe susţinerea prin creditare. E important ca antreprenorii să se concentreze pe business, iar sistemul bancar trebuie să le ofere soluţii şi răspusuri la întrebări, nu întotdeauna uşoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO