Companii

Proiectul de gaze naturale lichefiate AGRI, ar putea costa până la 4,5 mld. euro

Autor: Roxana Petrescu

13.09.2010, 23:53 65

Proiectul AGRI (Azerbaidjan, Georgia, Romania Interconnector),care-şi propune să aducă gaze azere prin Georgia şi apoi în Româniaprin intermediul unui sistem de terminale de gaze naturalelichefiate, ar putea costa între 1,2 şi 4,5 miliarde de euro înfuncţie de capacitate, potrivit informaţiilor apărute în publicaţiaazeră Trend.

În cursul zilei de azi, o delegaţie din care face partepreşedintele Traian Băsescu, ministrul afacerilor externe, TeodorBaconschi, fostul ministru al economiei, Adriean Videanu, precum şiactualul ministru al economiei Ion Ariton, a plecat la Baku, undeau fost programate întâlniri cu preşedintele Georgiei, MihailSaakaşvili, şi cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Alyev,pe tema AGRI.

"Sunt luate în considerare trei capacitaţi pentru acest proiect:2 miliarde de metri cubi, 5 miliarde de metri cubi şi 8 miliarde demetri cubi. Potrivit datelor preliminare, costul proiectuluivariază între 1,2 şi 4,5 miliarde de euro în funcţie decapacitate", se precizează în publicaţia Trend.

Oficialii azeri au declarat că durata de realizare a proiectuluieste de circa 20 de luni, dar cifrele finale şi necesarul deinvestiţii se vor cunoaşte se vor cunoaşte după realizareastudiului de fezabilitate.

Construcţia AGRI vizează realizarea unui terminal de lichefierea gazelor la Tbilisi şi unul de regazeificare la Constanţa, întrecele două destinaţii transportul urmând să fie asigurat de vasespeciale.

Proiectul devine cu atât mai important cu cât anul aceasta aintrat în funcţiune conducta Arad-Szeged care interconecteazăsistemul de transport al gazelor din România cu cel din Ungaria şideci cu ţările vest europene. În acest context, Ungaria şi-a arătatinteresul pentru realizarea acestui proiect.

Proiectul AGRI nu este considerat un rival al Nabucco, ci unadintre posibilităţile prin care se poate realiza diversificareasurselor de alimentare cu gaze ale ţărilor europene, care înprezent sunt dependente de gazul rusesc.

Un acord privind realizarea acestei investiţii, între celeRomânia, Georgia şi Azerbaidjan a fost semnat în aprilie, anulacesta, moment la care ministru al economiei era AdrieanVideanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO