Companii

Profitul redus face Tarom neatractiva

25.09.2006, 19:27 19

Profitul inregistrat de Tarom se situeaza la un nivel care acum nu plaseaza compania in pozitia de "partener interesant" de preluat, a declarat directorul general al operatorului de transport aerian, Gabriel Dumitrescu.
El a adaugat ca privatizarea poate incepe numai dupa efectuarea, de catre o firma independenta, a unui audit prin care sa fie evaluate performantele economice ale companiei. Tarom a realizat, anul trecut, o cifra de afaceri de 250 mil. dolari (200 mil. euro) si un profit de trei milioane de dolari. Dumitrescu a mentionat ca nu a fost luata inca o decizie privind initierea procesului de privatizare.
Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat recent ca privatizarea nu este o "prioritate imediata" pentru institutia pe care o conduce. "
In martie, fostul ministru al transporturilor, Gheorghe Dobre, aprecia ca Tarom ar trebui privatizata, dar nu inainte de a fi restructurata. O prima incercare de privatizare a avut loc in anul 2000, insa au lipsit ofertantii. Guvernul a propus, printr-un proiect de lege, ca investitorii straini sa nu mai fie limitati la o participatie de cel mult 49% din actiunile Tarom, iar statul nu va mai trebui sa detina minim 33,4% din titluri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO