Companii

Profi a strâns 90 de producători locali de fructe şi legume în programul „Proaspete de la noi“. Compania se gândeşte să dezvolte şi alte programe similare

Fermierii din proiectul „Proaspete de la noi“ sunt preponderent din vestul şi sud-estul ţării, dar Profi vrea să aducă pe platformă în câţiva ani producători din toate bazinele agricole importante.

Fermierii din proiectul „Proaspete de la noi“ sunt preponderent din vestul şi sud-estul ţării, dar Profi vrea să aducă pe platformă în câţiva ani producători din toate bazinele agricole importante.

Autor: Florentina Niţu

16.07.2021, 17:40 1024

♦ Retailerul are circa 1.500 de magazine la nivel naţional.

Lanţul de magazine Profi, controlat de fondul de investiţii Mid Europa Parteners, a adunat 90 de producători locali de fructe şi legume în programul „Proaspete de la noi“ şi vrea să ajungă la 200 de parteneri în următorii ani. Programul a fost gândit ca să faciliteze accesul fermierilor în magazinele retailerului, pe de o parte, dar şi ca să atragă consumatori dornici să cumpere produse româneşti sănă­toa­se, care au fost supuse unor analize.

„Sunt mai bine de doi ani de când am de­marat acest proiect, iar rezultatele testelor de până acum sunt îmbucurătoare, astfel că a sosit momentul să inaugurăm brandul pro­priu, pe care intenţionăm să îl extindem către un număr cât mai mare de fermieri. (...) În prezent, avem 90 de producători în program şi 38 de produse, dar în următorii ani vom depăşi 200 de parteneri“, a spus Călin Costinaş, director general adjunct al Profi şi ini­ţiatorul programului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO