Caută doar în titlu
Companii

Profi a rămas liderul comerţului local în 2020, dar reţeaua LaDoiPaşi îi suflă în ceafă. Pe cele două lanţuri le despart doar patru magazine

Lanţul de magazine Profi, controlat de fondul de investiţii Mid Europa Partners, a deschis în luna decembrie 23 de magazine noi, încheind anul cu 1.404 unităţi pe format mic – supermarketuri sau proximitate. Numărul este relativ similar cu cel din alte luni, dar sub nivelul din octombrie când au fost inaugurate 28 de magazine.

Reţeaua şi-a menţinut la finalul lui 2020 poziţia de cel mai extins retailer din comerţul alimentar românesc, însă diferenţa faţă de următorul clasat s-a redus considerabil. Mai exact, reţeaua de magazine în franciză LaDoiPaşi, lansată de Metro, va încheia anul cu 1.400 de unităţi, ceea ce înseamnă că pe cei doi jucători îi despart doar patru magazine. Podiumul e completat de olandezo-belgienii de la Mega Image care au circa 850 de supermarketuri şi magazine de proximitate modernă în România.

Reţeaua LaDoiPaşi a fost lansată în 2012 de către Metro Cash&Carry ca o soluţie pentru hemoragia din comerţul tradiţional care pierdea – şi încă pierde - câteva mii de unităţi an de an.

Această reţea LaDoiPaşi nu este deţinută de grupul german, ci de antreprenori români parteneri în franciză ai Metro. Nemţii sunt activi direct pe formatul de cash&carry care nu se adresează tradiţional clientului final, ci revânzătorilor (micilor comercianţi) şi companiilor din HoReCa.

LaDoiPaşi s-a extins rapid astfel că în circa un an şi jumătate lanţul de magazine în franciză aproape şi-a dublat numărul de unităţi. De partea cealaltă, Profi a inaugurat de la începutul anului au fost deschise aproape 240 de magazine noi. Spre comparaţie, retailerul activ pe segmentul de supermarketuri şi proximitate modernă a deschis anul trecut peste 250 de unităţi noi, încheind 2019 cu un total de 1.184 de magazine. Oficialii companiei anunţau că pentru anul acesta ţinta este să fie menţinut ritmul, însă pandemia a influenţat expansiunea companiei.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.