Companii

Producţia de mobilă pierde în continuare angajaţi. Salariile sunt cu 1.000 de lei sub media pe economie. „Ca să faci producţie, trebuie să ai cu cine să o faci.“

Producţia de mobilă pierde în continuare angajaţi....

Autor: Roana Rotaru

11.09.2018, 00:07 5124

Producţia industrială de mo­bilă a României a stagnat în jurul a 1,1 mld. euro în primele cinci luni din 2018, pe fondul scăderii numărului de salariaţi, potrivit datelor Asociaţiei Pro­du­că­­to­rilor de Mobilă din România (APMR). În mai 2018 circa 59.400 de persoane lucrau în fabricile de mobilă din ţară, cu 1.800 de persoane mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2017, conform sursei citate.

„Producţia a stagnat din cauză că numă­rul de salariaţi a scăzut cu 3% în primele cinci luni din 2018. Ca să faci producţie, trebuie să ai cu cine să o faci. Este un sector în care se face şi multă muncă manuală. Nu­mărul de salariaţi continuă să scadă pentru că salariile încă sunt mici în comparaţie cu alte industrii. Unii pleacă la muncă în  Germania, Anglia, unde îşi găsesc uşor de muncă pentru că meseriile de tâmplari, tapiţeri sau strungari sunt peste tot căutate“, a spus Aurica Sereny, preşedintele APMR.

În mai 2018, angajaţii din fabricile de mobilă din România încasau un salariu net de 1.787 lei, un venit care repre­zintă doar 66% din salariul mediu net pe economie, de 2.704 lei în mai 2018, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

În primele cinci luni din 2018, exporturile României de mobilă ajungeau la 987 mil. euro, în creştere cu 3,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor APMR. Principalele ţări care cumpără mobila românească sunt Germania, Franţa, Italia, Cehia şi Olanda, după valoarea toală a exporturilor din primele cinci luni din 2018.

„Exporturile nu puteau să crească mai mult, că nu aveau de unde, din moment ce a scăzut uşor producţia de mobilă. Dacă nu ai marfă, nu ai ce vinde“, a mai spus Aurica Sereny.

În ultima perioadă, la nivel global concurenţa de pe piaţa mobilei s-a înăsprit, iar producătorii de mobilă din România care trimit marfă la export nu se mai pot baza pe clienţii cu care au colaborat în trecut. „Nu mai este stabilitate pe piaţa mobilei. Firmele trebuie să îşi caute în permanenţă clienţi şi să fie atente cu ce produse şi cu ce preţuri ies la export. Nu se mai merge pe ideea că dacă am vândut anul trecut în Germania, vând şi anul acesta tot acolo.“ Importurile României de mobilă au ajuns la 293 mil. euro în perioada ianuarie-mai 2018, în creştere cu 3,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, importurile României de mobilă fiind de 3,3 ori mai mici decât exporturile, potrivit datelor APMR.

Industria mobilei, un sector în care activează peste 4.000 de companii, a stagnat anul trecut, la 2,5 miliarde de euro, aceasta fiind prima frână pusă de producţie în ultimii ani. Stagnarea vine în condiţiile în care preţul masei lemnoase a crescut cu 30-40% în ultimul an, salariul minim pe economie a crescut, iar producătorii s-au confruntat cu o lipsă a forţei de muncă calificate.

Chiar şi aşa, cu exporturi de 2,21 mld. euro în 2017, România s-a situat pe locul cinci în Uniunea Europeană (UE 28) la exportul de mobilă şi pe locul 11 la nivel mondial, urcând în ierarhia globală două locuri în ultimii cinci ani, arată o analiză făcută de ZF pe baza rapoartelor „World Furniture Outlook“ şi „The Furniture In­dustry in Europe“, realizate de CSIL Milano, un institut inde­pendent din Italia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO