Lactate Natura din Târgovişte, producătorul de lapte şi brânză deţinut majoritar de SIF Oltenia, vrea să îşi majoreze capitalul social cu 10 milioane de lei, până la 18,2 milioane de lei, prin contribuţii în numerar de la acţionari, cu respectarea dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi la data de înregistrare care va fi stabilită ulterior de Consiliul de Administraţie, se arată într-un raport la Bursă.
Compania vrea să emită un număr maxim de 4 milioane de acţiuni noi cu valoarea nominală de 2,5 lei pe unitate, cu scopul de a obţine lichidităţi pentru diminuarea datoriilor şi pentru susţinerea programului minimal de investiţii. Raportul de subscriere este de o acţiune nou emisă la fiecare 0,81 acţiune deţinută. După expirarea perioadei de exercitare a dreptului de preferinţă, acţiunile rămase nesubscrise vor fi oferite în piaţă, timp de 30 de zile de la închiderea primei etape, la un preţ de 2,51 de lei.