Companii

Producatorul de ulei Expur Urziceni va imprumuta 80 de mil. euro pentru achizitii de mater

06.06.2007, 16:23 77

Producatorul de ulei din soia Expur Urziceni va imprumuta 80 de milioane de euro pentru achizitia de seminte oleaginoase si 11,8 milioane de euro pentru finantarea constructiei unei fabrici de combustibil biodiesel. Achizitia materiei prime va fi asigurata prin contractarea a patru credite la bancile BRD Groupe Societe Generale - 15 milioane de dolari, Raiffeisen Bank - 20 de milioane de dolari, Anglo-Romanian Bank - 10 milioane de dolari si Alpha Bank - 35 de milioane de dolari, potrivit unei hotarari a actionarilor Expur de la finele lunii aprilie. Totodata, imprumutul care va fi utilizat la constructia fabricii de biodiesel va fi contractat de la Alpha Bank. Proiectul fabricii de biodiesel a Expus a fost anuntat inca de la jumatatea anului trecut, valoarea investitiei fiind estimata la acea vreme la 20 de milioane de euro. Imprumuturile vor fi garantate ipoteci asupra terenurilor societatii, bunuri mobile, disponibilitati din conturile bancare si prin cesiunea de creanta. Expur detine la Urziceni o fabrica specializata in procesarea boabelor de soia. Productia de ulei este valorificata in cea mai mare parte la export. Principalii concurenti pe piata interna a uleiului sunt Bunge Romania, Argus Constanta, Cargill Romania, Ultex Tandarei si Ulerom Vaslui. Printre firmele care au deschis sau intentioneaza sa deschida fabrici de biocombustibili se afla grupul portughez Martifer, prin divizia Prio Combustibil, producatorul de ulei Ultex Tandarei, dar si firma cu activitati in domeniul agricol TCE 3 Brazi, din Piatra Neamt.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO