Caută doar în titlu
LIVE: Acum la ZF Live. Care sunt noile previziuni economice pentru 2021, cât de realistă este o creştere economică de peste 10%?
Companii

Un prim indicator negativ pentru 2019. Capitalul străin trimis în companiile din România s-a prăbuşit: de la 8,5 mld. lei în 2018 la mai puţin de 2 mld. lei anul trecut. Anul 2019 va marca cel mai redus nivel al sumelor trimise de străini în firmele locale din ultimii 15 ani

Capitalul social al companiilor cu participare străină a ajuns la 178,8 miliarde de lei la finalul lunii noiembrie din 2019 (echivalent a 48,5 mld. euro), cu numai 1,6 mld. lei în plus faţă de finalul anului trecut, arată datele de la Registrul Comerţului. Nivelul este cel mai redus înregistrat din 2004 încoace şi este pentru prima dată când soldul capitalului social dintr-un an se va opri cel mai probabil mai jos de pragul de 2 mld. lei. Recordul negativ anterior data din 2015, când acţionarii străini au trimis în firmele din România 5,5 mld. lei. 

În România erau 226.000 de companii cu capital străin la finalul lunii noiembrie, cu 5.000 mai mult faţă de decembrie 2018. În ultimul deceniu investitorii străini au creat 55.000 de firme, în timp ce soldul capitalului social a crescut cu 148%.

„Capitalul social exprimă valoarea totală a aporturilor, în numerar şi în natură, subscrise de asociaţi la constituirea societăţii, precum şi la majorarea capitalului social pe durata funcţionării societăţii“, notează Registrul Comerţului în documentul care prezintă sinteza statistică a companiilor cu participare străină la capital.

Pentru prima dată în ultimii ani, luna ianuarie din 2019 a adus un sold negativ al ca­pitalului social. Practic majorările de capi­tal şi înfiinţările de companii noi cu capital străin din ianuarie 2019 au fost insuficiente pentru a acoperi radierile şi reducerile de capital operate de alţi investitori străini. 

Cele mai mari trei radieri de companii străine consemnate la început de 2019 au fost în zona de producţie şi de real-estate, arată datele Registrului Comerţului. 

Producătorul TT Electronics Integrated Manufacturing Services din Timişoara a fost radiată, capitalul social la momentul radierii fiind de 39,8 mil. lei. Acţionar era Midland Electronics din Marea Britanie, arată darele ONRC. După valoarea capitalului social, aceasta este cea mai importantă radiere operată de un investitor străin în ianuarie. Alte companii radiate în aceeaşi lună sunt Bel Rom Patru SRL (închidere procedură faliment), Militari Property Management SRL. Printre motivele radierii de companii străine se află însă şi fuziuni locale sau transfrontaliere, dar cele mai numeroase menţiuni în rândul top zece companii radiate sunt legate de falimente şi de dizolvări ulterioare.

Tot o tranzacţie internaţională  - cea dintre grupul german Bayer şi compania Monsanto – stă şi la baza celei mai mari reduceri de capital operată de un investitor străin în ianuarie 2019. Preluarea locală a Monsanto România SRL de către Bayer a generat şi o reducere de capital în cazul companiei cu afaceri de 442 mil. lei în 2017.

În România erau la finalul anului 2018 peste 221.000 de firme cu capital majoritar străin (inclusiv firme cu acţionari români care îşi controlează businessul local prin intermediul unor companii înregistrate în Cipru sau Luxemburg) cu un capital social total de 177,2 mld. lei (48,2 mld. euro).

Datele statistice analizate de ZF indică o schimbare de tendinţă, în condiţiile în care marii investitori occidentali (Germania, Franţa sau Italia) au limitat bugetele pe care le trimit în companii locale, astfel că în top zece state şi-au făcut loc pe rând Cehia sau Ungaria, ţări cu o puternică ofensivă în afara propriilor graniţe. Dincolo de ei rămân şi Olanda, Cipru sau Luxemburg, destinaţii favorite pentru înregistrarea multor grupuri de firme, în spatele cărora stau de multe ori inclusiv antreprenori români. 

În total, economia locală numără 700.000 de companii cu bilanţ depus la finalul anului 2018, dar peste 220.000 din aceste firme raportează afaceri zero.

Cele mai mari zece companii locale au toate capital majoritar străin, în timp ce Dedeman, cel mai mare business antreprenorial vine abia pe locul treisprezece în topul celor mai mari companii din România. Dedeman Bacău a avut în 2018, cel mai recent an pentru care există situaţiile financiare, o cifră de afaceri de 7,2 mld. lei. Automobile Dacia este cea mai mare companie din România după cifra de afaceri din 2018, cu 24,7 mld. lei în 2018. 

 
Companii - care are si subcategorii
Monitorul Partidelor Replica lui Cîţu pentru Orban
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.