Caută doar în titlu
Companii

Poşta Română rămâne în topul notorietăţii, dar nu şi al gradului de satisfacţie pentru serviciile oferite

Poşta română se situează în continuare pe primul loc ca grad de notorietate în rândul operatorilor de profil, dar liberalizarea pieţei de servicii poştale obligă compania să se concentreze pe îmbunătăţirea serviciilor.

Potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă Reveal Marketing Research, din punctul de vedere al notorietăţii Poşta Română se poziţionează în continuare pe primul loc, cu un grad de notorietate de 99,5%, urmată de competitorii din mediul privat Total Post, cu 19,7% şi Mailman Poşta Rapidă cu un grad de notorietate de 14,2%. Însă acelaşi studiu arată că pe beneficiarii serviciilor poştale nu-i interesează vechimea pe piaţă a operatorilor pentru că atunci când este vorba despre gradul de satisfacţie al companiilor care lucrează cu aceşti furnizori, Mailman Poştă Rapidă se situeazăpe primul loc cu un grad de satisfacţie declarat de 88%, al doilea şi al treilea loc fiind ocupate de Total Post şi Post Master, cu 66%, respectiv 59% grad de satisfacţie. Pe piaţa de servicii poştale sunt patru furnizori importanţi: Poşta Română, Post Master, Total Post şi Mailman Poştă Rapidă.

Între 2009-2012 Poşta română, care operează cea mai mare reţea de distribuţie din ţară, a avut pierderi de 536 milioane de lei (121,8 milioane de euro) şi continuă să fie pe pierderi. Anul trecut, compania a avut afaceri de 1,2 miliarde de lei (272 mil. euro) şi pierderi de 52 milioane de lei (11,8 mil. euro), potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

La finalul anului trecut la Poştă a fost instituit management privat, dar compania a rămas pe pierderi.

Poşta este deţinută de stat prin Ministerul pentru Societatea Informaţională cu un pachet de 75% şi de Fondul Proprietatea cu un pachet de 25%.

 
Companii - care are si subcategorii
Monitorul Partidelor Replica lui Cîţu pentru Orban
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.