Companii

Polonezii de la Barlinek tripleaza capacitatea de productie la Diana Forest si schimba numele companiei

Polonezii de la Barlinek tripleaza capacitatea de productie la Diana Forest si schimba numele companiei

Barlinek este al doilea producator de parchet care intra pe piata intr-un interval de un an

29.04.2008, 22:36 503

"Pe langa investitiile pe care le avem bugetate in cresterea capacitatii de productie a parchetului de la 0,8 milioane de metri patrati la 2,8 milioane de metri patrati, avem de asemenea planuri pentru o unitate de productie a peletilor (combustibil ecologic creat din rumegus - n.red.), cu o capacitate de productie de 20.000 de tone. De asemenea vom investi in productia sipcilor de bordura, de cateva milioane de metri anual", a spus Mariusz Gromek, presedinte al consiliului de administratie al Diana Forest.
Investitiile programate pentru aceste proiecte vor sari de 10 mil. euro, compania deruland in acest moment negocieri cu furnizorii pentru majorarea capacitatii livrate. Termenul limita avansat pentru finalizarea acestor investitii este primavara anului viitor.
"Conform analizelor noastre, poten-tialul pietei din Romania este satisfacator, iar acesta este si unul din motivele pentru care ne-am decis sa investim aici. O parte a productiei de parchet va merge insa la export", a spus Gromek, care nu a oferit mai multe detalii in acest sens.
La finalul lunii ianuarie Barlinek a semnat acordul de preluare a 99,9% din actiunile Diana Forest din Bacau de la companiile spaniole Eurogalia si Triple Gest, iar pentru moment grupul polonez nu are planuri pentru alte investitii greenfield in Romania.
Spaniolii au preluat Diana Forest de la statul roman in 1998, iar pana la sfarsitul anului trecut investitiile derulate la Bacau au trecut de 90 mil. euro.
La inceputul anului 2007, Diana Forest opera trei unitati de productie, la Onesti, Comanesti si Margineni (toate in judetul Bacau). Prima dintre aceste fabrici a fost inchisa in primavara trecuta datorita pierderilor inregistrate la activitatea de export, dar si pe fondul cresterii preturilor cu materia prima.
Conform ultimelor date disponibile, Diana Forest a inregistrat in 2006 cu o cifra de afaceri de 22,7 mil. euro si un profit net de 2,8 mil. euro. In 2005, compania raportase pierderi nete de 14 mil. euro la o cifra de afaceri de 24,9 mil. euro. Michal Solowow, cel mai bogat om de afaceri polonez, si-a cladit averea pornind de la o o companie de produse chimice, Dwory. Extinderea acesteia a finantat-o prin intermediul creditelor, profitand de ratele reduse de dobanda. Ulterior a inceput sa investeasca in tigla ceramica, parchet si real-estate. Barlinek este al doilea producator de profil care intra pe piata locala intr-un interval de un an. In decembrie 2006, grupul finlandez Karelia a achizitionat producatorul Larodan din Maramures. La acel moment, valoarea deal-ului nu a fost facuta publica, insa reprezentantii companiei au precizat ca achizitia si investitiile ulterioare in fabrica vor totaliza 12-15 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO