Lanţul de restaurante de tip fast-food Burger King a ajuns în România la finalul anului trecut la şase restaurante, după ce a deschis trei unităţi în 2020. Practic, reţeaua s-a dublat în pandemie, arată un raport al grupului polonez AmRest, compania care deţine franciza brandului american pe piaţa locală şi pe mai multe pieţe din regiune, respectiv Polonia, Cehia, Bulgaria şi Slovacia.
În total, pe cele cinci pieţe sunt 81 de localuri, dintre care zece inaugurate în 2020. Cele mai multe deschideri au fost în Cehia (5) şi România (3), însă piaţa locală a avut cel mai rapid ritm de expansiune. La polul opus, în Polonia s-a deschis o unitate şi s-au închis alte două, acestea fiind singurele unităţi care au tras obloanele în pandemie.